Sistemul de certificare a alimentelor fără aditivi cu potențial periculos sau controversați, lansat în România

branzeturiimp

Sistemul de certificare a alimentelor fără aditivi cu potențial periculos sau controversați a fost lansat miercuri în România, în contextul în care studiile au arătat nevoia tot mai mare a consumatorilor de informații clare și transparente cu privire la adaosurile de aditivi.

România a lansat marca CEFF Certified E-Friendly Food, care este înregistrată la nivelul Uniunii Europene și atestă că produsele alimentare inscripționate cu acest logo nu conțin conservanți, îndulcitori, coloranți artificiali sau glutamați cu potențial periculos sau controversați, potrivit studiilor experților.

Marca Certified E-Friendly Food vine în ajutorul consumatorilor care au dificultăți în interpretarea listelor de ingrediente și mai ales în a recunoaște conținutul de aditivi alimentari în produsele de la raft sau a celor care petrec prea mult timp la raft pentru identificarea conținutului de aditivi.

Ștampila CEFF de pe ambalajul produselor certifică faptul că nu conțin niciun aditiv dintr-o listă de 70 de substanțe grupate în conservanți, coloranți artificiali, îndulcitori și glutamați care fac obiectul unor controverse la nivelul experților, deși sunt acceptați de Uniunea Europeană.

Pentru a obține certificarea CEFF producătorii trec printr-un flux strict de evaluare ce include verificarea ingredientelor listate și conținutului de aditivi, documentele de conformitate, fișe tehnologice și altele. Testările sunt coordonate și supervizate cu sprijinul Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Bio-Resurse Alimentare.

Lista de aditivi alimentari permiși și aprobați de UE ajunge la aproximativ 300, făcând evaluarea volumului și tipurilor de aditivi alimentari de către consumator cu atât mai dificilă. Aceștia pot fi însă verificați pe website-ul ceff.info, fiecare având marcajul ca fiind acceptat sau neacceptat de acest sistem de certificare.

În prezent CEFF este mai prezentă în Cehia, Slovacia și Polonia.

„Suntem în negocieri avansate cu un număr semnificativ de producători, am contactat în jur de 200 de producători de la care am avut diverse răspunsuri, dar sper ca până la sfârșitul trimestrului întâi să avem primele produse (cu acest sistem de certificare — n.r.) la raft”, a declarat directorul general CEFF România, Daniela Niculescu.Un sondaj realizat de CEFF anul acesta în România arată că aproximativ 80% dintre români citesc cu atenție eticheta produselor alimentare și conținutul de E-uri. Procentul crește chiar la 84% în cazul părinților cu copii minori, însă pentru nouă din zece respondenți lista este greu de înțeles.

Pe de altă parte, directorul executiv al Romalimenta, Mihai Vișan, este de părere că certificarea se va reflecta în prețul produselor.

„Părerea mea din ce cunosc e că orice cost îți intră în fabrică trebuie să îl scoți afară, pentru că altfel dai faliment. Piața e foarte strânsă, marjele foarte mici, suntem după ani de criză, când firmele sunt decapitalizate, nu-și va permite nimeni să ascundă cuiva costul”, a afirmat Vișan.

Nu în ultimul rând, prof. dr. Nicolae Hâncu a apreciat proiectul lansat în contextul în care educația nutrițională în România este deficitară. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.