Sibiu: Ministrul Agriculturii promite că se va consulta cu oierii pe tema fondurilor europene

constantiniulieVicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat la cea de-a 44-a ediție a Festivalului „Sus pe muntele din Jina”, din județul Sibiu, că va ține cont de dorințele oierilor și că se va consulta cu ei în perspectiva viitorului exercițiu financiar 2014-2020.

„Am vorbit cu producătorii. Vom avea o dezbatere mai mare cu oierii. Este o perioadă în care trebuie să discutăm foarte mult cu ei, s-a reformat politica agricolă comună, intrăm pe un nou exercițiu financiar 2014 — 2020, trebuie să cunoască și dânșii care sunt avantajele pe care le pot avea prin fonduri europene, dar în egală măsură trebuie să luăm și noi de la dânșii punctele de vedere, astfel încât fondurile care vin, măsurile pe care le luăm pe următorii șapte ani de zile să fie în conformitate cu așteptările pe care ei le au”, a spus ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin s-a declarat încântat de frumusețile comunei Jina din județul Sibiu, numită și „fabrica de oieri” din România.

„E foarte frumos. Îmi place absolut totul. În primul rând am venit pentru că aici sunt cei mai mulți oieri din țară și e un fel de fabrică de oieri aici. În toate colțurile țării unde am fost am întâlnit oameni care fie au plecat de aici, fie au rude aici, fie s-au pregătit în această zonă. (…) Este o tradiție pe care au păstrat-o de sute de ani”, a spus Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a fost însoțit la Jina de europarlamentarul conservator Maria Grapini.

Pe scena festivalului, la care au venit oieri din șapte județe, au fost prezenți reprezentanți ai principalelor partide politice.

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a fost însoțit de deputatul Raluca Turcan, lidera PDL Sibiu, alături de senatorii democrat-liberali Traian Igaș și Ion Ariton.

Liberalii l-au avut la Jina pe deputatul Ludovic Orban, vicepreședinte al partidului, și pe liderul PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan.

Principalul reprezentant al PSD prezent la Jina a fost liderul organizației județene Sibiu, Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.