Șeful Romsilva: Modernizarea hergheliilor și punerea în valoare a cailor de rasă se vor putea face cu ajutorul fondurilor europene

cal.Modernizarea hergheliilor de stat și punerea în valoare a cailor de rasă se vor putea face din 2016 cu ajutorul fondurilor europene, dacă Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor va obține personalitate juridică, a declarat directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Adam Crăciunescu.

”Fondurile europene reprezintă un potențial fantastic prin care putem să ajutăm această direcție. Este foarte bine că am scos această direcție (Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor — n. r.) din structura Romsilva, pentru că știm exact ce investiții trebuie să facem. Este totul mult mai transparent. Există potențial ca structura să se autofinanțeze, dacă vom reuși să atragem fonduri europene, dar este o condiție esențială: ca să poată lua bani europeni, trebuie să aibă personalitate juridică. Avem acum în lucru ordonanța de modificare a OUG 139/2002 privind desființarea Societății Naționale ‘Cai de Rasă’ — SA și trecerea ei la Romsilva și vrem să transformăm direcția într-o entitate cu personalitate juridică. Cred că în ianuarie o vom avea aprobată”, a spus Crăciunescu.

Acesta a precizat că este pentru prima dată când Romsilva alocă bani pentru modernizarea hergheliilor din subordine, în condițiile în care, din 2002 și până în prezent, banii alocați au fost orientați pentru menținerea cabalinelor. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.