Şeful ANSVSA: Pe 20 aprilie declanşăm campania de controale pentru Paştele ortodox

oiddAutoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va declanşa în 20 aprilie 2013 o serie de controale la nivel naţional pentru verificarea modului în care sunt produse, transportate şi valorificate carnea de miel, ouăle, dar şi alte alimente consumate cu precădere în perioada sărbătorilor pascale.

„Pe 20 aprilie declanşăm campania de controale pentru Paştele ortodox.Vor fi două săptămâni ample de controale, în care vom supraveghea absolut tot, respectiv cum sunt sacrificaţi mieii, cum sunt transportaţi, dacă sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare la punctele speciale de tăiere pentru consumul propriu, precum şi carnea de miel, produsele din lapte, brânză, peşte, ouăle, legumele şi fructele din pieţe”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.

Acesta a precizat că ANSVSA va autoriza punctele de tăiere a mieilor în spaţii special amenajate, dacă autorităţile locale vor solicita acest lucru, iar acestea vor respecta toate condiţiile.

„Autorităţile locale trebuie să solicite autorizarea punctelor de sacrificare, iar noi le aprobăm dacă îndeplinesc condiţiile sanitar veterinare. Deocamdată, pentru Bucureşti nu avem solicitări pentru Paştele ortodox. A existat un punct de tăiere în sectorul patru pentru Paştele catolic. Am dat această derogare pentru a evita sacrificările pe marginea şanţului. Noi o să încercăm să limităm pe cât posibil tăierile ilegale de miei şi comerţul ilegal cu carnea de oaie, dar aici ar trebui implicate şi alte autorităţi. Vor fi în perioada menţionată şi acţiuni comune cu Ministerul Transporturilor şi cu Ministerul de Interne pe trasee pentru a vedea cum sunt transportate animalele, dacă respectă condiţiile de igienă şi bunăstare, dacă există documente de transport, avize sanitar-veterinare sau dacă toate carcasele de miei sunt transportate cu maşini autorizate”, a explicat şeful ANSVSA.

Anul acesta, la fel ca şi în anii trecuţi, în perioada sărbătorilor pascale se vor sacrifica în jur de patru milioane de miei, producţia de carne ovine acoperind necesarul de consum intern în proporţie de 99%. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.