Ședință convocată de Mănăstireanu pentru reluarea activității Consiliului Consultativ ANSVSA

manastireanuvv

La iniţiativa preşedintelui ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, în data de 17 iunie 2013, a fost reluată activitatea Consiliului Consultativ al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin convocarea unei şedinţe.

Această întâlnire se înscrie într-o suită de acţiuni, care defineşte o nouă strategie a Autorităţii în ceea ce priveşte relaţia dintre instituţie şi cei implicaţi şi interesaţi de domeniul de competenţă al ANSVSA. Se urmăreşte, astfel, construirea unui parteneriat real, prin dezvoltarea unui dialog constructiv, care să se materializeze prin rezultate concrete, benefice pentru toţi cetăţenii României.

Reprezentanţii asociaţiilor, federaţiilor şi patronatelor din industria alimentară prezenţi la întâlnire, au apreciat această iniţiativă ca pe un semnal pozitiv şi necesar, ca pe o activitate care trebuie continuată şi extinsă.

Dintre subiectele abordate în cadrul şedinţei enumerăm: consultarea părţilor la elaborarea actelor normative, acordarea de sprijin reciproc în relaţia cu Uniunea Europeană, cu promovarea industriei de profil pe pieţele comunitară şi a ţărilor terţe, identificarea problemelor din domeniu şi, în timp scurt, a modalităţilor de soluţionare a acestora.

S-a concluzionat că este necesar, având în vedere complexitatea şi diversitatea sectoarelor care intră în competenţa ANSVSA, organizarea unor grupuri de lucru pe tematici specifice. Aceste grupuri de lucru se doresc a fi nişte structuri suple, mai puţin birocratice, care să acţioneze eficient, în timp real. Concluziile grupurilor de lucru se vor bucura şi de expertiza ştiinţifică, deoarece vor fi supuse şi analizei Consiliului Ştiinţific al ANSVSA.

Programarea, atât a întâlnirilor grupurilor de lucru, cât şi a unei noi şedinţe a Plenului Consiliului Consultativ, este flexibilă, stabilită de comun acord, în funcţie de necesitate.

S-a stabilit, de asemenea, că este necesară lărgirea bazei de consultare în cadrul acestui organism al ANSVSA, prin includerea de noi membrii reprezentativi pentru ramurile din industria alimentară. Aceasta se va realiza pe baza propunerilor venite din partea partenerilor ANSVSA, din domeniul specific.

Cu acest prilej s-a agreat şi modalitatea de comunicare şi informare reciprocă, a realizării schimbului de propuneri şi sugestii.

La şedinţa Consiliului Consultativ au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Agenţiei Naţionale pentru Ameliorarea Reproducţiei Zootehnice, Autorităţii Naţionale a Vămilor, dar şi ai Academiei Române, Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti şi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

You might also like More from author

Comments are closed.