SECRETUL DIN SPATELE ETICHETEI. De ce carnea este nocivă chiar dacă nu e injectată cu hormoni

Deşi nu sunt dopaţi direct cu hormoni, vitele şi puii din ferme îi „fabrică” oricum din cauza regimului alimentar intensiv.
Furajele pentru animale conțin proteine din soia la greu, minerale și vitamine care le „biciuiesc” ca să crească rapid.
Puii de carne iau în greutate de aproape 20 de ori într-o lună. Nu fac altceva decât să mănânce, în 24 de ore iau pauză o oră ca să doarmă.

Deşi din momentul aderării la Uniunea Europeană legea interzice clar injectarea animalelor cu hormoni, procedeul este, de fapt, altul: faptul că sunt trecuţi pe regim de îngrăşare face că organismul lor să secrete în mod fiziologic hormoni de creştere, care nu sunt distruşi prin preparare termică şi trec uşor în organismul consumatorilor. Astfel, povestea sânilor mari la băieţi din cauza cărnii „tunate” nu este chiar fum fără foc. Nu toţi consumatorii sunt afectaţi, dar copiii, fiind în creştere, sunt cei mai predispuşi la dereglări, atrag atenţia medicii.

Etichetă curată, pentru liniştea consumatorului

„Conţin şrot de soia, floarea soarelui, vitamine şi minerale. Nu conţin făină de carne, făină de peşte, oase, hormoni sau substanţe interzise în alimentaţia omului şi a animalelor”, asta scrie pe ambalajele nutreţurilor şi aditivilor furajeri pentru animale. Producătorii afişează peste tot eticheta „fără hormoni” pentru a opri speculaţiile care s-au făcut de-a lungul timpului.

„În România avem reglementări clare, nu sunt permise tratamente cu hormoni care să ducă la dezvoltarea precoce şi nenaturală a copiilor. Nu am depistat astfel de cazuri. A fost la nivelul Uniunii Europene un caz acum un an cu carnea din Germania, dar situaţia a fost remediată”, ne-a declarat Constantin Lupescu, directorul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Puii americani, injectaţi la greu cu hormoni conform legii n-au ce căuta pe piaţa din România şi UE.

„Nu mai sunt prezenţi în România din momentul integrării în UE. Nu se pot comercializa aici tocmai pentru că sunt trataţi cu hormoni”, adaugă oficialul ANSVSA. Reprezentanţii crescătorilor de animale întăresc spusele acestuia şi dau ca sigură carnea de pe piaţă. „Hormonii din carne nu sunt decât speculaţii făcute de oameni care nu le pot demonstra. Tratamentul cu produse care să ducă la dezvoltarea hormonală a puilor este ilegal. E ca şi cum ai face trafic cu droguri”, conchide Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări. (a contribuit Marian Păvălașc)

„Puii se pastilează pe sub mână”

Doctori, nutriţionişti şi experţi în alimentaţie spun că nici nu este nevoie de injectare cu hormoni din exterior. Chiar şi stimulenţii permişi forţează puii să secrete hormoni, o reacţie fiziologică a organismului de a ţine pasul cu un ritm de dezvoltare impus. Anumiţi nutriţionişti spun însă că producătorii mai „deştepţi” dopează puii cu substanţe interzise, greu de depistat la analize, exact ca la sportivi. „Există substanţe superioare, destul de cunoscute în industria crescătorilor care stimulează glanda hipofiză, prehormonii. Se fac dopaje, exact ca la sportivi, pe sub mână. Doar aşa un pui se face cât o găină în trei săptămâni. Sunt păsări care n-au văzut în viaţa lor iarba, care stau închise. E ca şi cum un om ar sta într-un beci”, atrage atenţia medicul nutriţionist Virgil Stroescu.

„Creşterea în regim intensiv modifică compoziţia cărnii”, adaugă şi expertul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi. Un alt specialist ne-a declarat sub anonimat că animalele crescute în condiţii de „carceră” secretă şi hormoni de stres, care se transmit, de asemenea, oamenilor care le consumă carnea.

Traseul puiului gigant, din „carceră” în farfurie

Puii de carne cântăresc iniţial puţin peste 100 de grame, dar în 29 de zile ajung lejer la peste 2 kilograme. Există rase speciale pentru pulpe şi pentru piept. În fermele româneşti, păsările sunt ţinute în baterii, la temperaturi de 20-34 de grade Celsius, iluminate artificial 23 de ore din 24, tocmai ca să mănânce continuu. O singură oră se dă stingerea. Nu se mişcă, nu ştiu ce e aia plimbare de voie în „bătătură”, tocmai ca să nu consumă rezervele de energie şi să nu dea jos muşchii câştigaţi cu greu. Nu se face economie la mâncare, sunt hrăniţi cu furaje la discreţie, pe bază de proteine de soia, seminţe de floarea soarelui, minerale şi vitamine în concentraţii foarte mari. Au o poftă de mâncare incredibilă şi o digestie rapidă- în două ore li se goleşte stomacul.

Ca să plece frumos, în primele zile sunt îndopaţi de-a dreptul cu furaje proteice, după care se trece pe furaj cu multă energie pe bază de porumb, iar în ultimele zile sunt hrăniţi cu furaj de finisare, mai scăzut în proteine. Din cauza dezvoltării musculare rapide, puii se confruntă adesea cu probleme la oase sau chiar fac infarct.

Sindromul băieţilor cu sâni

Carnea de pui, vită, lactatele, dar şi o serie de produse ambalate în plastic şi pesticidele din mediul înconjurător pot provoca o serie de dereglări hormonale copiilor, iar în unele cazuri şi adulţilor. Vinovat de aceste probleme este excesul de hormoni feminini sau de substanţe asemănătoare acestora, care face ca băieţilor să le crească sânii şi să li se atrofieze organele genitale, iar fetelor le induce pubertate precoce. Cazurile de băieţi cu sâni s-au înmulţit în ultimii ani.

„Dacă acum câţiva ani, aveam un astfel de caz la câteva luni, acum vin şi 5-6 micuţi cu criză genitală în fiecare lună”, declara endocrinologul Luiza Vitan, de la Spitalul” Grigore Alexandrescu”.

„Puii sunt dopaţi ca sportivii cu substanţe interzise, care stimulează hormonii”, VIRGIL STROESCU, nutriţionist

You might also like More from author

Comments are closed.