Seceta va afecta producţia de cartofi din judeţul Harghita

seceta-cartofi-copy

Culturile de cartofi din judeţul Harghita vor înregistra pierderi serioase din cauza secetei, declară şeful Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Torok Jeno. 

„Cartoful, cea mai importantă cultură din judeţ, suferă de secetă. (…) Chiar dacă în primăvară totul a pornit promiţător, acum nu a mai plouat semnificativ de şase săptămâni şi acest lucru se va resimţi în producţia obţinută”, a declarat Jeno.
Acesta a mai arătat că producţia din 2013 va atinge un total de circa 16 tone la hectar, o cantitate mult mai bună decât cea de anul trecut, însă mult mai slabă ca în urmă cu doi ani. Conform spuselor lui Jeno, din cauza faptului că a existat şi un puternic atac de mană, se vor înregistra diferenţe mari între recoltele obţinute, de la o parcelă la alta.
„Până la urmă, seceta îşi va spune cuvântul. Vom avea şi parcele de pe care se vor obţine doar 7-8 tone la hectar, mai ales acolo unde nu s-a folosit sămânţă certificată şi unde nu s-au efectuat tratamente împotriva manei. Vor exista, însă, şi suprafeţe de pe care se vor obţine 30 tone la hectar”, a explicat Torok Jeno.
În acest an, pentru prima dată în istoria judeţului, suprafaţa cultivată cu cartofi a scăzut sub 10.000 de hectare, producătorii orientându-se spre culturi alternative.
Sursa: recolta.eu

You might also like More from author

Comments are closed.