Secetă moderată, în majoritatea zonelor țării

Corn Field in Summer Drought

Perioada se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în aproape toate zonele de cultură, chiar caniculară, îndeosebi la începutul intervalului.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 17 – 33 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 10 grade Celsius, pe întreg teritoriul agricol.

  • Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 22 – 40 grade Celsius, la nivelul întregii ţări.
  • Temperatura minimă a aerului se va încadra între 10 – 26 grade Celsius, în majoritatea regiunilor.

Este posibil să apară ploi locale, sub formă de aversă, nesemnificative din punct de vedere agricol, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în special în vestul, nordul şi centrul ţării, iar izolat vor fi condiţii de producere a grindinei.

În cultura neirigată de porumb, conţinutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute, secetă pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi local extremă, pe aproape întreg teritoriul agricol. Aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare, local în estul, centrul şi sudul ţării.

Caracteristici agrometeorologice

Conţinutul de apă în stratul de sol 0-20 cm (ogor), va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (seceta pedologică puternică şi extremă), în majoritatea regiunilor agricole. Rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare în estul Moldovei, local în centrul şi nordul Munteniei, izolat în sud-estul Dobrogei şi nordul Transilvaniei.

În condiţiile agrometeorologice menţionate, la culturile prășitoare neirigate, starea de vegetaţie a plantelor se va deprecia în continuare (frunze bazale uscate parţial sau total şi seminţe seci la floarea-soarelui, coacere forţată), îndeosebi pe arealele agricole cu deficite ridicate de apă în sol.În majoritatea zonelor de cultură, floarea-soarelui se va afla la maturitatea în ceară (60-100%) şi deplină (10-100%) la nivelul întregii ţări, izolat fiind posibilă declanşarea lucrărilor de recoltare.

Sub aspect fenologic, porumbul va parcurge predominant fazele de mătăsire (80-100%), maturitate în lapte (40-100%) şi ceară (10-100%).

La sfecla de zahăr va predomina alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (90-100%), concomitent cu procesul de acumulare a zahărului în rădăcină.

Cultura de cartof îşi va continua creşterea tuberculilor şi uscarea vrejilor, local fiind posibilă declanşarea maturităţii tehnologice şi recoltarea la soiurile de vară.

În majoritatea plantaţiilor, la speciile de semintoase (măr, păr, gutui) se vor semnala creşterea rodului şi acumularea zahărului în fructe, iar la sâmburoase (piersic, prun) se vor extinde lucrările de recoltare.

Viţa de vie va înregistra în continuare creşterea şi dezvoltarea boabelor, acumularea zaharurilor, precum şi coacerea boabelor la soiurile de masă.

You might also like More from author

Comments are closed.