Se cer soluții urgente pentru eliminarea măsurilor discriminatorii privind depunerea cererii unice de plată de către formele asociative

munte_satDeputatul Kelemen Hunor și senatorul Tanczos Barna, adresează o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș și ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, prin care solicită Guvernului eliminarea, printr-o ordonanță de urgență, a prevederilor discriminatorii privind situația formelor asociative în agricultură, deoarece actul normativ aflat în vigoare defavorizează o parte din aceste composesorate.

„Prevederile legale actuale sunt discriminatorii deoarece, în acest moment, spre deosebire de persoanele fizice, formele asociative pot depune cereri unice de plată doar în cazul în care dețin titlul de proprietate asupra terenurilor agricole. Însă, o parte însemnată a acestor forme asociative nu au primit, încă, titlurile de proprietate, deși sunt utilizatoare legale ale terenurilor aflate în posesie, iar finalizarea procesului de retrocedare se amână din cauza birocrației’, precizează textul scrisorii deschise, semnate de Kelemen Hunor, și senatorul Tanczos Barna.

În ultima perioadă, s-a solicitat, în repetate rânduri, soluții legislative în vederea reglementării acestei situații, adresând ministerului de resort numeroase cereri și notificări în acest sens, și reușind să obțină sprijinul majorității din Senat, însă, din cauza termenului scurt, numai emiterea unei ordonanțe de urgență reprezintă singura soluție posibilă pentru remedierea acestei situații, potrivit unui comunicat de presa.

You might also like More from author

Comments are closed.