Satu Mare: Concursul judeţean de pălincă, la a IX-a ediţie

palincass

În Satu Mare se va desfășura în perioada 17-22 iunie cea de-a IV-a ediţie a Concursului Judeţean de Pălincă. În timpul acestuia concurenții vor avea de trecut de peste 100 de probe, iar evenimentul va fi cuprins în cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Pălincii.

Consilierul Scholtz Bela din cadrul Camerei Agricole Satu Mare a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că sătmărenii doritori pot să se înscrie la concurs în perioada 17-18 iunie. Aceştia trebuie să depună un flacon de doi litri sau trei flacoane de 0,7 litri la sediul Camerei Agricole Satu Mare, sticle pe care să menţioneze numele, prenumele, localitatea, anul distilării, sortimentul şi datele de contact.

La fel ca în anii trecuţi se va acorda un premiu „Marele Aur” constând în 500 de lei şi 14 medalii de aur în valoare de 250 de lei. Juriul va fi format din specialişti, urmând ca premiile să fie acordate pe categorii, pălincă de prune, mere, pere, tescovină, piersici, etc.

„Anul trecut pălinca cea mai veche a avut 33 de ani. Am avut 132 de probe şi ne aşteptăm tot aşa să fie şi în acest an. Sperăm să fie o evoluţie pozitivă a calităţii pălincii. Dacă la prima ediţie, de la Turţ, am avut 24 de probe descalificate care nu au corespuns calităţii, în ultimii ani probleme nu am mai avut”, a declarat Scholtz.

Premiile vor fi înmânate în 22 iunie, când va avea loc şi simpozionul „Pălinca – produs tradiţional şi carte de vizită a judeţului Satu Mare”. ( Sursa:  AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.