ȘASE CENTRE DE COLECTARE A LAPTELUI DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD, ÎNCHISE DE VETERINARI

În  septembrie 2017, reprezentanții DSVSA Bistrița-Năsăud au efectuat controale oficiale pentru verificarea modului de respectare a cerințelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în unități de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare și comercializare a produselor alimentare.

Activitatea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a personalului tehnic s-a axat, în principal, pe prevenția apariției riscului și a pericolelor privind siguranța alimentară.

În urma controalelor s-au constatat deficiențe cu privire la:

— nerespectarea regulilor de igienă în exploatațiile de animale privind mulsul, transportul și valorificarea laptelui;

— nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de colectare și depozitare a laptelui;

— ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și valorificării, precum și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare;

— manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;

— neanunțarea medicului veterinar de liberă practică și a autorității administrației publice locale a decesului animalelor la care se referă Ordonanța nr. 24/2016 privind desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.140 lei și două avertismente.

De asemenea, s-a emis ‘Ordonanță privind interzicerea desfășurării activității’ pentru 6 centre de colectare lapte.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.