Sărbătoarea Teilor de la Luncavița, în 30 iunie

luncavitass

Duminică, 30 iunie 2013, la Luncavița(Tulcea) va avea loc Sărbătoarea Teilor, unul dintre cele mai importante evenimente din Calendarul Sărbătorilor Satului Românesc.

Datorită pădurilor de tei din Parcul Național Munții Măcinului, dar și din celelalte teritorii din nordul Dobrogei, din care peste 6000 ha  se află în teritoriul administrativ al Comunei Luncavița, încă din cele mai vechi timpuri, la sfârșitul lunii iunie, în prima duminică de după Sfinții Apostoli Petru și Pavel, oamenii zonei au petrecut împreună „Sărbătoarea Teilor”. În anii ’80 sărbătoarea a fost interzisă de fostul regim, deoarece reprezenta un real pericol întâlnirea la un loc a mai multor grupuri de oameni din aproape toate zonele țării, care după ce adunau recolta albinelor petreceau și jucau împreună, dar mai ales datorită prezenței de fiecare dată a unui rapsod local, Puiu Spiru, considerat periculos de autorități.

În anul 2000, la inițiativa unui grup de tineri, cântecele lui Puiu Spiru au fost culese de la bătrâni, iar sărbătoarea a renăscut, mai întâi timid, însă din ce în ce mai îndrăzneț, pe măsura trecerii timpului. Astăzi, Luncavița a ajuns la cea de-a 13-a ediție a Sărbătorii Teilor și adună anual peste 6.000-7.000 de persoane.

 

You might also like More from author

Comments are closed.