Sărbătoarea Ignatului, la Muzeul ASTRA, din Sibiu

porcnegruMuzeul ASTRA readuce în atenția sibienilor ritualul specific Sărbătorii Ignatului, practicat încă din vremuri precreștine în majoritatea zonelor țării noastre.

Astfel, sâmbătă, 21 decembrie 2013, începând cu ora 10:30, la Cârciuma din Bătrâni, în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, se va desfășura un program de animații constând în reluarea unor practici străvechi: tăierea porcului, tranșarea, pârlirea și curățarea acestuia. Vizitatorii muzeului vor putea gusta din tradiționalele preparate reci (cârnați, slănină, tobă, caltaboș, jumări) sau din ,,pomana porcului” însoțită de mămăliguță și murături.

În popor, în data de 20 decembrie se celebrează Ignatul Porcilor, o sărbătoare păgână (închinată se pare, unui zeu solar), asimilată apoi religiei creștine prin integrarea în calendarul ortodox, pe data de 20 decembrie a Sfântului Ignație Teoforul, episcop de Antiohia, care dintr-un asasin, prin convertire la credință, devine sfânt.

Conform superstițiilor perpetuate în popor, persoanele care lucrau in aceasta zi, erau pedepsite de Inătoare, o femeie bătrâna, lacomă si urâta, patrona zilei. Mai ales femeile însărcinate, respectau cu strictețe interdicția, de teama de a nu naște copii cu infirmități.

Se considera că sângele scurs la sacrificiul porcului avea menirea de a purifica înainte de Crăciun nelegiuirile oamenilor. Celor miloși însă nu li se permitea să asiste, existând credința că porcul va muri greu și carnea sa nu va mai fi bună.

You might also like More from author

Comments are closed.