SĂRACII nu se mai uită la ajutoarele de la UE. VEZI ce afaceri fac bătrânii cu pomenile

Ajutoarele alimentare de la UE nu mai sunt la mare căutare pentru săracii Iașiului, care s-au gândit că pot scoate bani frumoși dacă le vând.

Ieșenii sunt selectivi cu pungile de alimente primite de la Uniunea Europeană. După ce își aleg ce le convine, vând alimentele care nu le fac cu ochiul. Oamenii par să fie sătui de făină, zahăr sau biscuiți, mai ales că UE a suplimentat, anul acesta, numărul de produse de la șase la 11. Reporterii bzi.ro i-au surprins, zilele trecute, pe nevoiași în timp ce negociau la sânge prețul pentru produsele respective, la câțiva metri de punctele de distribuție.

„Aș da din ele, că-s singurică. Nu m-am gandit pe cât să le dau. Da, dar n-aș vinde cam tot. Mi-aș opri cât ar trebui. Unele se dau după o dată anume, alea care mi-ar trebui. Îmi pare rău că nu-mi dă făină de grau acuma și că trebuie să mai venim o dată”, a spus o femeie care aștepta să-și ridice pomana de la Uniunea Europeană.

Cei 3 milioane de beneficiari ai ajutoarelor sunt persoane cu venit minim garantat, șomeri, pensionari cu venit de până în 400 lei și persoane care suferă de un handicap.

Cantitatea de ajutoare alimentare pe care o va primi fiecare beneficiar este de 39,26 kg, cuantificata în 11 produse astfel: 14 kilograme de făina de grau, 4 kg de mălai, 6 kilograme de orez, 0,8 kilograme de paste făinoase, 0,5 kilograme biscuiți, 3 kilograme de zahar, 1,56 kilograme de mazăre, un kilogram de fasole, 6 litri de ulei, 0,8 kilograme de bulion și 1,6 kilograme de roșii în bulion.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/saracii-nu-se-mai-uita-la-ajutoarele-de-la-ue-vezi-ce-afaceri-fac-batranii-cu-pomenile-1010601.html

You might also like More from author

Comments are closed.