ȘAPTE COMPANII ROMÂNEȘTI PARTICIPĂ, ÎN PAVILIONUL ROMÂNIEI, LA AGRITECHNICA 2017

România participă, pentru a doua oară consecutiv, cu un stand național la Agritechnica 2017, în perioada 12-18 noiembrie, la Hanovra – Germania. Anul acesta, spre deosebire de ediția precedentă, în care țara noastră s-a prezentat doar cu pliante și materiale video, vor fi expuse utilaje agricole, toate de producţie românească.
Șapte companii românești – producători de mașini și echipamente agricole (de producție românească), subansamble și soft specializat expun în acest an, in Pavilionul României, la cea mai mare expoziție de mașini agricole din lume.
Pavilionul României la Agritechnica 2017 este organizat de Patronatul din Industria Construcţiilor de Mașini și Instalaţii pentru Agricultură, membru al Federaţiei Patronale în Industria Construcţiilor de Mașini, cu sprijinul direct al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, prin Programul de Promovare al Exportului Românesc.

You might also like More from author

Comments are closed.