S-a dublat numărul PF-urilor înființate în agricultură

pfagro

Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului, prezentate de recolta.eu, arată că în aprilie numărul PF-urilor s-a dublat față de perioada similară a anului trecut și s-a triplat față de luna precedentă.

De asemenea, aproximativ 20% din PF-urile și societățile înregistrate în aprilie au ca și activitate agricultura. Datele statistice arată că în aprilie 2013 s-au înregistrat la ONRC, 2.149 de PF-uri având ca domeniu de activitate „Agricultura, vânătoarea și servicii anexe”. Creșterea este una semnificativă având în vedere că în luna precedentă (martie 2013) au fost înregistrate doar 652 de PF-uri. Diferență mare se înregistrează și față de aprilie 2012 când au fost înscrise la ONRC 1.016 PF-uri în sectorul agricol.

Referitor la societățile înființate numărul acestora rămâne oarecum constant în perioadele analizate (136). Referitor la situația din primul trimestru, datele statistice arată că numărul PF-urilor din aprilie fost mai mare decât cel înregistrat în primele trei luni când 1.237 de persoane și-au înregistrat activitatea în mod oficial.(Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.