Roşiile modificate genetic – tratament pentru prevenirea bolilor de inimă

Plantele de tomate modificate produc o substanţă care acţionează la fel ca şi colesterolul „bun” şi reduce ateroscleroza – acumularea depunerilor care astupă arterele.

Studiul a fost realizat pe şoareci, care au fost hrăniţi cu un produs realizat din roşii modificate genetic (o pulbere obţinută din roşiile congelate şi deshidratate, apoi măcinate). Cercetătorii au constatat că şoarecii alimentaţi astfel erau mai puţin afectaţi de inflamaţie şi de ateroscleroză.

 

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California – Los Angeles au obţinut aceste rezultate modificând genetic roşiile astfel încât acestea să producă o peptidă (o substanţă alcătuită dintr-un număr mic de aminoacizi) numită 6F, care imită în organism activitatea unei substanţe numite ApoA-1, proteina principală din componenţa lipoproteinei de înaltă densitate, cunoscută şi sub numele de HDL sau colesterolul „bun”.

Roşiile astfel modificate au fost administrate unor şoareci care aveau o incapacitate genetică de a îndepărta de pe pereţii interiori ai arterelor LDL sau colesterolul „rău” şi care, din această cauză, dezvoltau rapid inflamaţie şi ateroscleroză când consumau o dietă bogată în grăsimi.

După ce acestei diete i s-au adăugat roşii modificate genetic în proporţie de 2,2%, nivelul inflamaţiei a scăzut semnificativ, iar şoarecii respectivi au prezentat şi alte îmbunătăţiri ale funcţiilor organismului: 

  • un nivel mai crescut al activităţii paraoxonazei, o enzimă cu acţiune antioxidantă, asociată cu colesterolul bun şi cu un risc mai mic de boli cardiovasculare.
  • un nivel mai scăzut de acid lizofosfatidic, substanţă care accelerează creşterea tumorilor şi depunerea plăcii de aterom în artere, la animale de laborator.
  • un nivel mai scăzut al depunerilor aterosclerotice.

După afirmaţiile cercetătorilor, roşia modificată genetic reprezintă primul exemplu de produs comestibil care conţine o substanţă medicamentoasă cu asemenea proprietăţi, substanţă ce poate fi administrată direct, ca parte a consumului alimentar, fără a trebui să fie izolată şi purificată în laborator.

You might also like More from author

Comments are closed.