România participă, alături de alte țări foste comuniste, la proiectul Peace and Agriculture

tractor24România, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se alătură inițiativei Ministerului Alimentației, Agriculturii și Protecției Consumatorilor din Germania și a Asociației FriendenBrot din Germania de a participa la proiectul Peace and Agriculture, care își propune să promoveze și să păstreze proaspătă în conștiința publică ideea că agricultura durabilă, bunăstarea și fericirea oamenilor nu se pot realiza decât în timp de pace.

Partenerul principal al MADR pentru implementarea proiectului în România este Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Prin acest demers, ministerele agriculturii din statele central și est europene, țări foste comuniste, actuale membre UE (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Ungaria) sunt invitate să aleagă un loc cu valoare simbolică pentru trecutul lor recent, unde să înființeze o cultură de secară cu semințe provenite din așa numita zonă a morții, din apropierea zidului Berlinului. Recolta ce va fi obținută la anul va fi trimisă la Berlin, unde în cadrul unei ceremonii, se va coace pâinea comună, Pâinea Prieteniei. Evenimentul se va desfășura pe proprietatea bisericii Reconcilierii, lângă zidul Berlinului, și va avea loc la 9 noiembrie 2014.

Ținând cont de premisele acestui proiect și de încărcătura sa simbolică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, au decis ca aceste semințe să fie cultivate în locul unde era odată vatra satului Rubla din jud. Brăila. Fosta localitate Rubla, în care în prezent doar o singură casă mai stă mărturie a trecutului, constituie un important loc pe harta memoriei comunismului românesc, o localitate cu o istorie apăsătoare, care grupează drame ale numeroaselor familii de români (bănățeni, basarabeni, bucovineni), aromâni, sași și sârbi, împletite cu destine ale foștilor deținuți politici cărora li s-a impus domiciliu forțat în Bărăgan în condiții inumane.

În data de 10 octombrie 2013, ora 10.00, la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, se va desfășura prima etapă a acestui proiect în România — însămânțarea — la care va participa ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Acesta va susține, alături de partenerii implicați în acest proiect o conferință de presă și va vernisa o expoziție de fotografii care prezintă scene din viața deportaților în Bărăgan.

La ora 12.00, în aceeași zi, reprezentanții Ministerului Agriculturii, ai organizațiilor partenere și ai mass-media se vor deplasa în Câmpia Bărăganului, unde odinioară a fost comuna Rubla, pentru a asista la plantarea semințelor de secară.

You might also like More from author

Comments are closed.