România importă 10% din laptele folosit pentru producția de lactate

cojocarufacebbb

România importă 10% din laptele folosit ca materie primă şi integral foliile din care se fabrică paharele din plastic şi fructele aflate în compoziţia iaurturilor.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a vizitat joi fabrica de lactate din Bucureşti a companiei Danone. Cu această ocazie, directorul general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru, a afirmat că materia primă importată de România pentru producţia de lactate nu depăşeşte 10%.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a motivat scăderea importului de lapte şi prin faptul că România a atras din 2007 fonduri europene în valoare de 42 de milioane de euro, bani alocaţi pentru dezvoltarea industriei. Totuși, România este nevoită să importe fructele aflate în compoziţia iaurturilor, întrucât în România nu există un producător de fructe pentru uz industrial. „Fructele pentru iaurturi vin sub formă de gem pasteurizat în containere închise şi sunt aduse de la mari producători de fructe din Europa”, a explicat Laurenţiu Tulvan, directorul de operaţiuni pentru Europa de Est al companiei Danone.  (Sursa: facebook.com)

You might also like More from author

Comments are closed.