România are cele mai mici prețuri la pâine din Uniunea Europeană și Europa

paine_studiuPrețurile la pâine și cereale în România sunt la jumătate (53%) din media înregistrată în Uniunea Europeană, fiind chiar cele mai mici prețuri consemnate în rândul celor 38 de state europene incluse într-un studiu derulat în 2015 de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Chiar și în țări precum Albania, Muntenegru, Serbia, Bosnia Herțegovina și Kosovo prețurile la pâine sunt mai mari decât în România, raportat la media din UE.

Pe ansamblu, prețurile la alimente în UE variau, în 2015, între 63% din media din UE în Polonia și 145% în Danemarca.

Cele mai mari prețuri se înregistrau în Danemarca (145% din media din UE), Suedia (124%), Austria (120%), Irlanda și Finlanda (ambele cu 119% din media din UE). La polul opus, cele mai scăzute prețuri la alimente se înregistrau în Polonia (63% din media din UE), România (64%) și Bulgaria (70%).

Printre produsele analizate de Eurostat se numără pâinea, carnea, laptele, brânza și ouăle, băuturile non-alcoolice și țigările. La toate aceste produse, prețurile din România sunt sub media din UE, fiind cele mai mici la pâine (53%), pe locul al treilea, după Polonia și Bulgaria, la carne (60% din media din UE față de 54% în Polonia și 55% în Bulgaria) și relativ apropiate de media din UE (92%) în cazul laptelui, brânzei și ouălor.

În ceea ce privește băuturile alcoolice și non-alcoolice, prețurile din România sunt la 72% din media din UE, prețuri mai mici fiind înregistrate doar în Bulgaria (64%).

Aceste date au la bază un studiu derulat de Eurostat în 2015 în 38 de state europene, care a acoperit aproximativ 440 de produse comparabile.  (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.