România are cel mai ieftin lapte – materie primă din UE

În România, preţul laptelui – materie primă este cel mai mic. Spre deosebire de ţările vest-europene, preţul forţei de muncă în România este mult mai mic, iar costurile de producţie s-au dublat faţă de cele de acum trei ani, susţin producătorii români.

Scăderea producţiei de lapte la nivel naţional este pusă pe seama reducerii numărului de bovine. „Se observă o scădere a efectivelor totale de bovine în anul 2011 cu cca. 28% faţă de anul 2005, scădere cauzată în primul rând de dispariţia fermelor de 1-2 capete, ferme de subzistenţă, şi ca urmare, de concentrarea efectivelor de bovine în ferme de peste 7 capete, specializate pentru producţia de carne şi de lapte.

De asemenea, în 2011 a scăzut şi efectivul de vaci de lapte cu 25% faţă de anul 2005. Această scădere e motivată şi de reorientarea crescătorilor spre creşterea bovinelor din rase de carne, în special în zonele defavorizate”, a spus Maria Toma, director general adjunct al Direcţiei Politici în zootehnie şi industrie alimentară în cadrul MADR, într-o conferinţă de specialitate.

La nivelul anului 2012 a avut loc o creştere a producţiei de lapte de vacă, ca medie în UE, cu 2,8%, a producţiei de brânzeturi cu 1,5% şi a producţiei de unt cu 4,4%, potrivit datelor statistice. „În ceea ce priveşte livrările realizate de către producătorii din România, în perioada ianuarie – mai 2012 s-a înregistrat o creştere de 6,4%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Letonia înregistrează o creştere cu 10,9%, fiind urmată de Polonia şi de Ungaria, cu o majorare de 9,7%”, a mai spus reprezentantul MADR.
O problemă imporatntă este însă preţul laptelui – materie primă, care are un nivel redus în Europa, iar la noi, preţul este mult sub media europeană. „Preţul mediu al laptelui materie primă la nivelul UE, în luna mai 2012, a continuat să scadă (31,3 eurocenţi/kg), situându-se sub nivelul preţului din anul precedent (33 eurocenţi/kg, în mai 2011)”, a adăugat Maria Toma.
„În România, preţul laptelui materie primă este cel mai jos. Spre deosebire de ţările vest-europene, preţul forţei de muncă în România este mult mai mic. Cu toate acestea, consumatorul cumpără la raft produsele lactate cu acelaşi preţ pe care cel vest-european îl plăteşte. Iar diferenţa este determinată ori de productivitatea mai scăzută a procesatorilor români, ori de nivelul profitului mai mare decât în statele vest-europene, şi/sau de nivelul de susţinere al autorităţilor mult mai mic decât în alte state”, a explicat Gheorghe Petrişor, fost director în cadrul Danone.

Totodată, fermierii români susţin că în timp ce preţul laptelui a scăzut, costurile de producţie au crescut „Costurile de producţie s-au dublat practic faţă de cele de acum trei ani. Iar preţul la care vindem laptele este chiar mai mic decât acum trei ani. Dacă ne uităm pe raft, preţurile de acum sunt practic puţin mai mari decât acum trei ani”, a explicat principala problemă a producătorilor Gheorghe Dume, reprezentant al Unic Prodcom Călăraşi – fermă care deţine în prezent 400 de vaci de lapte.

Potrivit datelor statistice, la nivelul anului 2011, România avea o producţie de 39.699 mii hectolitri de lapte, faţă de 54.875 mii hectolitri de lapte în 2007. Importurile au urmat un trend ascendent, de la 4.365 mii hl lapte în 2007, la 5.771 mii hl în 2011, în timp ce exporturile s-au dublat, ajungând la 2.234 mii hl în 2011.

Sursa: http://www.agroinfo.ro/economic/piata-agricola/romania-are-cel-mai-ieftin-lapte-materie-prima-din-ue

You might also like More from author

Comments are closed.