RO PAC solicită Referendum pentru PNDR

tractormare

Ca urmare a acordului politic din 26 iunie 2013, semnat de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei, statele membre pot începe să-şi definitiveze programele naţionale proprii de dezvoltare rurală, potrivit reprezentanților RO PAC. 

Astfel, în această perioadă, România trebuie  să propună, să dezbată public şi să încheie, pentru prima dată de la revoluţie, o strategie naţională unitara de dezvoltare rurală, în agricultură, pentru un orizont de timp mediu – lung: 2014 – 2020 – 2030.

Potrivit reprezentanților  RO PAC, PNDR trebuie realizat de fermierii romȃni, nu de angajați ai unei companii sau ai Statului. „Strategia Naţională de Dezvoltare Rurală, dezvoltarea agriculturii româneşti, pentru a putea fi implementată şi susţinută, trebuie înţeleasă şi dezbătută public, în Parlamentul României, şi decisă de întreaga naţiune prin referendum, având în vedere că peste 9 milioane de cetăţeni români trăiesc în mediul rural (aproximativ jumătate din populaţia ţării) şi că destinul nostru al tuturor este legat de hrană, mediu şi energie verde”, se arată în comunicatul Alianţei, care a realizat un Program propriu şi l-a înaintat Ministerului Agriculturii.„Faţă de intenţia Guvernului de a externaliza întocmirea PNDR-ului fermierii români, asociaţi în Alianţa RO PAC 2013, adică 14 cele mai mari organizaţii agricole româneşti, federaţii, confederaţii, ligi, forumuri s.a., protestează. Avem în sfârşit ocazia de a scrie o strategie şi un program agricol românesc, pentru că un program politic agricol european ne vine în întâmpinare. Şi pentru că publicul european doreşte hrană sănătoasă, şi partenerii noştrii din întreaga Europă se reorientează către agricultura ţărănească, către fermele mici, producătorii români pot deveni pe termen mediu un actor important pe piaţa produselor agroalimentare în Europa dar în special în ţară”, arată Alianţa RO PAC într-un comunicat de presă.

 

You might also like More from author

Comments are closed.