REVOLTĂTOR. AFLĂ 11 ingrediente scârboase conţinute de principalele alimente

Dacă te-ar pune cineva să consumi secreţii anale de castor, gândaci storciţi sau rumeguş cu siguranţă ai refuza. Însă nu le refuzi dacă toate astea sunt doar părţi componente ale alimentelor ambalate frumos pe care le iei de pe rafturile hipermarketurilor.
Nu-ţi refuzi din când în când o ciocolată, mai bei o bere ocazional şi nu dai caşcavalul ras la o parte din farfurie.

Ei bine, află că toate astea ascund ingrediente despre care se vorbeşte foarte puţin şi pe care jurnaliştii de la Businessinsider le-au descoperit în urma unei investigaţii amănunţite.

Culoarea intensă a cafelei, dată de gândacii striviţi

Conform analizelor a rezultat faptul că în cafelele celor de la Starbucks se găseşte o substanţă care provine din strivirea gândacilor. Compania susţine că este vorba despre un colorant natural, deci mai sănătos decât alţii care ar fi putut fi folosiţi.

Vara te răcoreşti cu o îngheţată ce conţine secreţiile anale ale unui castor

Marile companii folosesc castorul ca personaj în reclame atunci când vor să ne convingă că produsele lor ne pot face dinţii la fel de puternici ca ai micuţului animal. Nu acelaşi lucru îl fac şi atunci când folosesc o combinaţie între urină şi secreţiile anale ale aceluiaşi animal, numită “castroreum”, pentru a realiza aromele de vanilie şi zmeură ale îngheţatelor. Aceeaşi substanţă este folosită şi pentru parfumuri, totul fiind perfect legal deoarece este o substanţă aprobată chiar şi de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite.

Berea vine cu tot cu vezica de peşte

Tot pentru culoare este folosită vezica de peşte la producerea berii. Această teorie a fost confirmată în urmă cu ceva vreme şi de jurnaliştii de la BBC, care au arătat că majoritatea berilor din Marea Britanie conţin aşa ceva.

Sos înmulţit cu nisip

Dacă sosul nu este suficient de consistent, el poate fi înmulţit cu nisip. Cel puţin aşa au decoperit într-un lanţ de restaurante jurnaliştii. Firma respectivă susţine că îl foloseşte pe post de agent antiaglomerant.

Dulciuri “delicioase” din ţestul cartilaginos şi grăsimi de porc

Gelatina folosită pentru jeleuri este făcută din colagen, obţinut din ţesutul conjunctiv al porcului care ulterior este fiert. Aici intră o bună parte din cartilagiile şi grăsimea porcului.

Gumă de mestecat sau oaie de mestecat

Lanolina, o secreţie obţinută de la oaie, face guma mai moale şi mai uşor de mestecat. Substanţa se obţine în timpul prelucrării lânii de la oi. Nu este singurul produs în care se găseşte, este întrebuinţată cu succes şi la cosmetice, creme de protecţie solare şi chiar unele produse pentru copii.

Caşcavalul nu mai e lipicios dacă are puţin rumeguş

Caşcavalul ras conţine o cantitate de rumeguş pentru ca atunci când este încălzit să nu fie lipicios.

Pâinea moale ca părul uman şi pufoasă ca penele de raţă

Producătorii de pâine utilizează un aminoacid numit L-cisteină, care face pâinea mai moale. Până aici toate bune, dar când află că acest aminoacid este format în proporţie de 80% păr uman amestecat cu pene de raţă, parcă nu ne mai vine să mâncăm pâine. Plăcintele de la McDonald’s conţin şi ele aceast aminoacid.

Ciupercile nu sunt de post! Conţin carne de vierme

Autorităţile americane le iau apărarea celor care fac conserve de ciuperci. Ei susţin că este absolut normal ca la fiecare 100 de grame de ciuperci să îşi facă loc şi cel mult 19 viermi şi 74 de acarieni, număraţi. Astfel nici măcar legumele prelucrate de firmele producătoare nu prea mai sunt de post.

Chips-urile ar putea să ajute la curăţatul toaletei

Bisulfitul de sodium este folosit în majoritatea odorizanţilor de WC şi, “firesc”, este folosit şi în prepararea chips-urilor. Motivul este unul cât se poate de firesc: ajută la prelungirea termenului de valabilitate şi, în plus, nu permite cartofilor prăjiţi să îşi schimbe prea uşor culoarea.

Ciocolata e mai delicioasă dacă se adaugă un fir de păr de şobolan

La fiecare 100 de grame de ciocolată este permis în Statele Unite să fie introdus un fir de păr de şobolan.

You might also like More from author

Comments are closed.