Retrospectiva 2015: Octombrie, luna Legii irigațiilor și a târgului Indagra

irigatiiPrima zi din octombrie, cunoscută în popor ca fiind Ziua lui Procoavă, sfântul care le dă păr frumos fetelor de măritat a marcat începutul clar al cruciadei pe care ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a început-o pentru susținerea Legii Irigațiilor, probabil cea mai important lege referitoare la Agricultură, care a trecut prin Parlament în 2015. În sprijinul său a sărit și europarlamentarul Viorica Dăncilă care, de la Bruxelles, i-a criticat pe cei care nu susțineau legea.

Cultivatorii de porumb, pe de altă parte, prin Alina Crețu, reprezentanta asociației de profil,  a anunțat că situația în țară este catastrofală și că producția de porumb se anunță a fi slabă. În acel moment era clar pentru toată lumea că piața din țară avea să se bazeze pe importuri…

afir_siglaÎn cea de a zecea lună a anului a venit și anunțul AFIR, că încărcarea pe Submăsura 6.2- Înființarea de activități neagricole se apropia de nivelul maxim. În sfârșit noul PNDR părea că funcționează…

Tot în octombrie, crescătorii de vaci au primit vești bune: urma să primească un sprijin suplimentar pentru animale, de la Uniunea Europeană și avansul din subvenții. Unii dintre ei erau fericiți, alții, precum crescătorii de brune de Maramureș, nu, fiindcă, după ce nu și-au înscris animalele în Registrul Genealogic au pierdut sprijinul cuplat pe care îl așteptau.

Oricum, Direcția Națională Anticorupție nu s-a odihnit în această toamnă și și-a întors tunurile către un fost director APIA, Gh. Benu și un fost ministru al Agriculturi, Stelian Fuia.

Perioada a fost marcată, însă, și de evenimente de bun augur, cum au fost déjà tradiționala paradă a taurilor, de la Sângeorgiu de Mureș sau întâlnirea producătorilor de bere, de la Palatul Parlamentului, la care a participat secretarul de stat Ioan Uțiu, un neobosit susținător al produselor autentice românești.

La mijlocul lunii, fostul comisar European pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a revenit la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj pentru a primi titlul de Doctor Honortis Causa. Cu această ocazie, rectorul USAMV, Doru Pamfil, a făcut un anunț extreme de interesant, că stațiunea pomicolă din Cluj, aflată într-o situație dezastruoasă avea să intre sub tutela USAMV, pentru ca cercetarea să fie impulsionată în oraș.

Fermierii, însă, erau nemulțumiți așa că, pe rând, legumicultori sau crescători de animale au pichetat Ministerul Agriculturii, fără succes însă. Ajutoarele de secetă au întârziat să apară.

La București, la finalul lunii, a început o nouă ediție a târgului Indagra, eveniment pe care AGRO TV l-a mediatizat puternic . Aici, cei mai importanți jucători de pe piață au analizat evoluția pieței de utilaje agricole din România și, mai ales, au combătut nou-apărutele teorii care spuneau că carnea roșie ar fi fost…cancerigenă.

utiu_berePersonajul lunii au fost secretarul de stat Ioan Uțiu, care a făcut în permanență lobby pentru susținerea produselor românești pe piețele din România și pe cele din străinătate.El a căutat în permanență piețe noi pe care să poată fi exportate piețele românești și a susținut, astfel, producția internă.

Evenimentul lunii a fost Târgul Indagra de la București, care i-a adus la aceeași masă pe marii producători, comercianți și utilizatori din sectorul agricol.

Cea mai spinoasă problemă din octombrie a fost cea legată de votarea sau respingerea Legii Irigațiilor, o propunere care a dat mari bătăi de cap tuturor celor implicați, de la parlamentari, la șefi ai ministerului Agriculturii.

 

 

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.