Reteta zilei: Salata de paste cu legume

Reteta zileiProbleme cu mahmureala de dimineata?
Salata pe care ti-o propun aici te trezeste mai repede decat o pereche de palme si, ce-i mai important, intr-un mod mult mai placut!
Reteta de astazi se potriveste minunat pentru un mic dejun rapid, gustos si energizant.

Ingrediente salata de paste cu legume:
– o jumatate pachet de penne (200 grame);
– 10-14 rosii cherry (in functie de marime);
– un ardei gras verde si unul rosu (mai mici);
– o mana de masline mov rondele;
– 100-125 grame de branza maturata;

– 3-4 catei de usturoi;
– ulei extravirgin de masline;
– busuioc (de preferinta proaspat, dar merge si uscat), sare, putina zeama de lamaie.

Cateva sfaturi pentru preparare:
Foloseste o branza mai tare, nu prea sarata, de calitate. Cantitatea de branza este mica, asa ca iti recomand sa o razi. Branza se amesteca si ea cu restul ingredientelor.
Poti folosi masline negre, dar aroma naturala de masline se simte mai bine in cele mov (nefiind mascata de conservanti).
Zeama de lamaie este necesara, insa – deoarece salata contine ardei si rosii din belsug – in cantitate mica.
Daca esti obisnuit(a) sa mananci mai putin sarat, poti sa nu mai adaugi sare: cea din branza impreuna cu principiul acru conferit de legume pot sa fie suficiente.
Daca renunti la usturoi de dragul colegilor de birou, poti pune la salata un praf de piper alb macinat.

Pofta Buna!

Liviu Deculescu

You might also like More from author

Comments are closed.