Reteta Zilei: Salata de ardei copti cu nuci

Preparatul acestei zile este perfect pentru perioadele toride: il faci usor si te racoreste garantat.

Ingrediente salata de ardei copti cu nuci:
– 1 kg de ardei kapia;
– 3 linguri de otet;
– 3 linguri de ulei extra-virgin de masline;
– 150 grame de miez de nuca;
– 2-3 catei de usturoi (daca sunt mari si rai, ajung 2);
– 2 linguri rase de zahar;
– cateva frunze proaspete de busuioc;
– sare si piper alb macinat, dupa gust.

Cum sa prepari salata:
Coace ardeii. Lasa-i cateva minute acoperiti, apoi curata-i de pielita si de seminte.
Piseaza bine nucile si usturoiul.
Amesteca bine otetul, uleiul, zaharul si sarea, apoi incorporeaza in amestec nuca, usturoiul si piperul.
Taie ardeii in cubulete si adauga crema obtinuta. Omogenizeaza salata, iar la final presara frunzele de busuioc tocate mai grosier.

Daca vrei ca salata sa fie si mai fresh, foloseste menta in loc de busuioc: si menta se potriveste de minune acestei combinatii!

Iti recomand sa servesti salata ca si garnitura pentru pieptul de pui la gratar sau cu un cas slab.

Pofta Buna!

You might also like More from author

Comments are closed.