Reprezentanții MADR s-au întâlnit cu operatorii din agricultura ecologică

campflori

Luni, 29 aprilie 2013 la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) secretarii de stat Achim Irimescu şi Daniel Botănoiu s-au întâlnit cu operatorii din agricultura ecologică.
Scopul întâlnirii l-a constituit discutarea nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă operatorii din agricultura ecologică, cu ocazia întâlnirii fiind înaintate şi o serie de propuneri la problemele sesizate.

Astfel, la propunerea reprezentanţilor sectorului de a suplimenta alocarea financiară aferentă anului 2013, reprezentanţii MADR au fost de acord cu identificarea unei soluţii privind majorarea plafonului alocat prin HG 759/2010, pentru sprijinirea producătorilor aflaţi în perioada de conversie.

Totodată, în situaţia în care o eventuală modificare a Regulamentului 73/2009, va permite introducerea unei perioade de tranziţie aferentă anului 2014, MADR conform propunerii Bio România va înainta Comisiei Europene o notificare privind plafonarea acestei forme de sprijin la ferme de maxim 20 ha.
De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale aşteaptă clarificările Comisiei Europene cu privire la Măsura 214, Agricultură Ecologică, în funcţie de care va modifica legislaţia naţională.

În cadrul acestei întâlniri s-au mai discutat și despre: ordinul cu privire la sancţiunile acordate beneficiarilor din agricultură ecologică, prelungirea termenului de înregistrare a operatorilor din agricultură ecologică, precum şi nivelul plăţilor naţionale directe complementare.

Participanţii la discuţii au stabilit că o nouă întâlnire pe această temă va avea loc în perioada 10-15 mai 2013.

You might also like More from author

Comments are closed.