Reforma PAC: Romania ar putea acorda mai usor ajutoare de stat pentru agricultori

tractormare

Miercuri, 26 iunie, a avut loc la Bruxelles întrunirea Comisiei de Agricultură a Parlamentului European, pentru finalizarea acordului politic în privinţa reformei Politicii Agricole Comune, cu participarea raportorilor PE în acest dosar şi a comisarului Dacian Cioloș.

Acordul conține şi elemente susţinute în cadrul negocierilor de eurodeputata Daciana Sârbu, precum posibilitatea ajutoarelor de stat acordate de România în cazul plăţilor directe sub media europeană sau acordarea de plăţi suplimentare pentru tinerii fermieri.

Daciana Sârbu, membră a Comisiei de Agricultură a PE, consideră că versiunea de reformă agreata în cadrul acestui for conţine puncte benefice pentru România, dar există şi elemente ce încă depind de negocierile ulterioare, în special cele legate de viitorul buget al UE: “S-a ajuns la un acord politic între cele trei instituţii – Parlament, Comisie şi Consiliu – privind reforma PAC, însă punctele care ţin de aspecte financiare cruciale precum: anvelopele naţionale, suma plăţilor directe – convergentă externă, plafonarea subvenţiilor pentru marii fermieri au rămas deschise şi nu pot fi negociate până când nu se va ajunge la un compromis privind cadrul financiar multianual 2014-2020. Aceste puncte urmează să fie negociate cu Preşedinţia Lituaniană după încheierea discuţiilor privind bugetul. Ulterior va avea loc votul în Comisia AGRI şi în plen”.

În viziunea eurodeputatei, punctele pozitive pentru România şi care au fost deja închise în urma negocierilor de miercuri sunt:

Statele membre care primesc plati directe sub media europeană pot completa suma per ha pentru a ajunge la media europeană, din bugete naţionale.

Tinerii fermieri pot beneficia de plăţi suplimentare per ha, complementare plăţilor directe aferente suprafeţei. Statele membre pot decide suprafaţă pentru care se acorda plăţile suplimentare, între 25 şi 90 ha.

Programul pentru micii fermieri este menţinut cu titlu obligatoriu pentru toate statele membre şi bugetul alocat prin acesta este de 1250 euro/fermă – care poate fi completat cu măsuri pentru modernizarea fermelor sau alte programe specifice de dezvoltare rurală. Programul pentru micii fermieri poate folosi până la 10% din anvelopa naţională a unui stat membru.

Statele membre vor avea posibilitatea să redistribuie banii proveniţi de la plafonare şi modulare între fermieri – adică fermele care au până la 30 de ha pot beneficia de plăţi suplimentare pe ha.
Statele membre pot sprijini anumite sectoare cu nevoi specifice, cu plăti cu valoare între 8 şi 13% din plăţile directe (pentru sectoare precum cel al bovinelor, ovinelor etc).
30% din fondurile pentru dezvoltare rurală trebuie să fie alocate pentru măsuri de agro-mediu, managementul pădurilor şi arii cu handicapuri naturale.

Un element vulnerabil pentru România este eliminarea cotelor la zahăr în 2017 şi nu în 2020 aşa cum au cerut atât România ca stat membru, cât şi Parlamentul European.
La eliminarea cotelor nu se propune un alt instrument de control al ofertei, ceea ce înseamnă că producătorii mari din statele puternice vor putea produce mai mult, la preţuri mai mici, iar în acest context micii producători din state precum România nu vor putea fi competitivi.
Principala schimbare introdusă de reformă PAC este dimensiunea mult mai pronunţată de protejare a mediului: un procent de 30% din plăţile directe va fi condiţionat de aplicarea a 3 măsuri de greening (diversificarea culturilor, crearea unei zone de interes ecologic – 5% din suprafaţa arabil în primii doi ani şi 7% în ultimii ani – şi păstrarea de pajişti permanente).

Alte prevederi importante presupun că numele beneficiarilor de fonduri europene pentru agricultură să fie publicate, cu excepţia numelor micilor fermieri. De asemenea, vor fi extinse drepturile de plantare pentru viţa de vie până în 2030 – prin creşterea graduală a suprafeţei cultivate cu viţa de vie cu 0,5% începând din 2016 şi implicarea mai activă a asociaţiilor profesionale.

You might also like More from author

Comments are closed.