Recoltă-record: România devine "porumbarul" Europei

Fermierii români care au mizat pe porumb sau floarea soarelui s-au îmbogăţit în 2011, de pe urma recoltei excepţionale, care s-a suprapus peste preţurile ridicate.România este prima la suprafaţa cultivată, dar a doua la producţie din cauza randamentului inferior
Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe – grâu, porumb, orz, orzoaică şi ovăz – a crescut de la 5,04 milioane hectare în 2010 la 5,24 milioane hectare

Producţia de grâu a însumat 7,1 milioane tone, de la 5,81 milioane tone în 2010, obţinută de pe o suprafaţă de 1,92 milioane ha, mai mică decât cea din anul precedent, de 2,16 milioane ha. România s-a situat astfel pe locul cinci în UE, atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi al producţiei obţinute la grâu, şi pe locul nouă din punct de vedere al randamentului.

România a avut anul trecut cele mai mari suprafeţe cultivate cu porumb şi floarea soarelui din Uniunea Europeană şi a doua cea mai mare producţie, după Franţa. Producătorii români au cultivat cu 30% mai mult porumb, ajungând la 11,7 milioane de tone. Însă productivitatea – 4,5 tone pe hectar – a rămas substanţial sub cea din Franţa sau Germania, care ajunge 8,7 tone. Recordul de producţie la porumb datează din 2004, când în România au fost recoltate aproape 15 milioane de tone. Înainte de 1989, cea mai mare producţie raportată ar fi fost de 12 milioane de tone, în 1985.

La floarea soarelui, României i-au lipsit doar 20.000 de tone pentru a trece pe primul loc. De pe cele un milion de hectare cultivate au fost recoltate 1,86 milioane de tone, randamentul fiind în cazul acesta cu doar 30% mai mic decât cel din Franţa şi similar celui din Germania. Următorii clasaţi după România sunt Bulgaria şi Ungaria, cu suprafeţe cultivate substanţiale, randamente uşor superioare României şi producţii totale de câte 1,4 milioane de tone.
Preluat dupa: evz.ro

You might also like More from author

Comments are closed.