"MAFIA LEGUMELOR". De câte ori cresc preţurile legumelor de la graniţă până ajung pe rafturi

Roşiile, ceapa, cartofii, usturoiul sau salata verde se scumpesc de la până la zece ori de la graniţă până pe rafturile marilor magazine, însă nimeni nu pare să ştie de ce, respectiv nici marii comercianţi, nici oficialii sau foştii şefi din Ministerul Agriculturii.
Astfel, din Egipt se importă ceapă la un preţ de 0,28 lei pe kg, potrivit informaţiilor furnizate gândul de Ministerul Agriculturii, care citează date INS şi ale Autorităţii Naţionale a Vămilor. La supermarket preţul unui kilogram de ceapă ajunge la 2,7 lei, adică de aproape 10 ori mai mult.

 

Din Germania se importă cartofi cu 0,99 lei pe kg. La supermarket cartofii sunt vânduţi cu 1,5 lei pe kg.

Roşiile sunt importate din Olanda şi ajung la graniţă cu 3,08 lei pe kg, iar la supermarket se vând şi cu 8 lei pe kg, adică sunt de 2,5 ori mai scumpe.

Reprezentanţii marilor retaileri atrag atenţia că importurile nu sunt făcute de ei. „În afară de mărcile proprii, care pe rafturi au cele mai mici preţuri, noi nu facem importuri. Sunt furnizori care ne vând marfa importată”, a declarat pentru gândul Delia Nica, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

„Nu e treaba noastră să verificăm cu ce preţ au intrat, care a fost preţul la prima factură. Este treaba Gărzii Financiare să descopere cu ce preţ au intrat, cu cât au fost vândute la prima factură”, a mai spus Delia Nica.

Varza importată din Macedonia are un preţ declarat în vamă de 0,38 lei pe kg, în timp ce usturoiul adus din China are un preţ de 2,15 lei pe kg.

Circa 1,80 lei pe kg este preţul de import pentru salata verde adusă din Italia. În pieţele din Bucureşti salata verde costă până la 3,5 lei bucata. Aceleaşi date de la Ministerul Agriculturii arată că morcovii şi napii de provenienţă din Turcia au un preţ de intrare în ţară de 0,46 lei pe kg, iar cei aduşi din Republica Arabă Siriană au un preţ declarat de 0,42 lei pe kg. În pieţe sau la marile magazine un kilogram de morcovi poate fi cumpărat cu un preţ de cinci ori mai mare.

Adrian Rădulescu, fost secretar de stat de la Ministerul Agriculturii: „Este vorba de o mafie”

Întrebat cum ar explica diferenţa dintre preţul de import şi cel de pe rafturile magazinelor şi din pieţe, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, în prezent deputat PDL, spune că este vorba de „un segment închis, o mafie”.

„Este un segment închis. Ca să folosesc un alt cuvânt, aici este o mafie care funcţionează de foarte mulţi ani. Dacă dumneata ţi-ai propune să intri pe această piaţă să vinzi de mâine roşii şi castraveţi, nu ai găsi cumpărători”

El spune că nu crede că preţurile din vamă sunt subestimate. „Sunt preţurile reale. Pentru că dacă o marfă vine în vamă cu 1 leu şi este vâdută cu 1,5 lei, se plăteşte impozite pe 0,5 lei. Dacă vine în vamă cu 20 de bani şi este vândută cu 1,5 lei, s-ar plăti impozit pe 1,3 lei”, susţine Rădulescu.

INS: „Legumele s-au scumpit în februarie cu 5,77%

Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 2,59%, un nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de ianuarie fiind de 0,64%, în intervalul estimat de analişti.

Cele mai mare creşteri de preţuri la alimente au fost consemnate la ouă – cu 12,7%, legume şi conserve de legume (5,77%), categorie în care la cartofi creşterea a fost de 5,72%. Fructele s-au scumpit cu 4,48%. Singurul produs al cărui preţ a scăzut faţă de ianuarie a fost mierea de albine.

„La legume, cu cât trece timpul, ar trebui să apară mai multe produse de pe piaţa internă şi să se ieftinească. În acest an, însă, din cauza condiţiilor meteo, producţia s-a decalat cu o lună. Din acest motiv, preţurile ceva mai mari înregistrate în februarie vor scădea uşor şi apoi se vor menţine constante până în mai – iunie. După această dată, preţurile vor scădea la jumătate faţă de februarie”, a declarat recent agenţiei Mediafax Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Prodcom Legume-Fructe.

El consideră că în cazul fructelor preţurile vor rămâne pentru întregul an la nivelul lunii februarie. Asociaţia producătorilor de legume şi fructe Hortifruct anunţa însă, la începutul lunii martie, o dublare a preţurilor legumelor, ca urmare a dereglării producţiei din cauza vremii nefavorabile. Unele ţări au fost afectate de vremea nefavorabilă, iar producţia şi livrările au fost dereglate, astfel încât oferta va fi insuficientă şi preţurile vor creşte semnificativ, declarau atunci reprezentanţii Hortifruct.

You might also like More from author

Comments are closed.