PROTEST SPONTAN ÎNTR-UN SAT DIN HUNEDOARA

Mai multe familii din satul Bârsău, în apropiere de municipiul Deva, au protestat spontan vineri dimineaţa la intrarea în localitate, nemulţumite de faptul că o companie va monta, în pământ, un cablu electric de medie tensiune, care ar urma să traverseze o parte din străzile aşezării.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PRETURI

Oamenii se tem că prin săparea unui şanţ adânc de 1,3 metri, în care va fi pus cablul electric, va fi afectată structura de rezistenţă a caselor sau se vor distruge podeţele de acces în gospodării.

Satul aparţine comunei Hărău, iar primarul localităţii, Lucian Albu Weber, a declarat că a discutat cu constructorul şi i-a transmis că săpăturile vor putea fi executate doar spre partea carosabilă a drumului, departe de case, astfel încât să nu fie afectate fundaţiile sau podeţele spre curţile sătenilor.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLA. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV
„Am transmis constructorului să nu sape lângă fundaţiile caselor sau pe lângă podeţe şi să facă şanţul înspre carosabilul drumului. Săpăturile nu au început încă, dar oamenii se tem de consecinţele viitoare”, a spus primarul comunei Hărău, citat de AGERPRES

El a precizat că proiectul prevede montarea unui cablu izolat, protejat apoi de o învelitoare din beton, ceea ce limitează orice risc pentru locuitorii din zonă.

Potrivit primarului, avizele pentru acest proiect au fost emise de Consiliul Judeţean Hunedoara, deoarece cablul electric urmează traseul unui drum judeţean.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.