ProȘura: Proiect pentru promovarea şi valorificarea construcţiilor realizate în stil arhitectural tradiţional din Maramureș

CraciunMM10

Asociaţia culturală Câte-n lună şi-n mansardă a demarat de curând, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, un proiect de promovare şi valorificare a construcţiilor realizate în stil arhitectural tradiţional – spaţii de locuit, dar şi anexe gospodăreşti (suri, acareturi, grajduri) din Maramureş (localitatea Siseşti din Tara Chioarului).

Proiectul se numeşte Pro Șura. Construcţii vechi pentru timpuri noi şi se desfăşoară pe parcursul a şase luni în Bucureşti şi Maramureş. Încercam să convingem localnicii, împreună cu o echipă formată din arhitecţi şi antropologi, că aceste construcţii au o valoare şi frumuseţe aparte, că stilul tradiţional arhitectural trebuie să fie păstrat şi în cazul noilor construcţii.

Pe parcursul a două luni, se va realiza cercetarea din punct de vedere arhitectural şi antropologic a construcţiilor realizate într-un stil specific zonei Chioarului. Echipa de cercetare va sta de vorbă cu localnicii, va desena releveele construcţiilor, va descrie tehnica de construcţie a locuinţelor. Materialele vor fi adunate într-un Ghid practic, fotografiile – într-o expoziţie, iar toată experienţa va fi expusă publicului în cadrul unei dezbateri publice în Bucureşti.

You might also like More from author

Comments are closed.