Proprietarul Lactate Brădet a demarat strângerea de capital social pentru noua companie Brădet Românesc

sustin_lactatePatronul Lactate Brădet, Marius Badea, a demarat miercuri campania de strângere a capitalului social pentru noua companie pe care intenționează să o creeze – Brădet Românesc.

Campania, prin care Marius Badea intenționează să strângă cel puțin 10 milioane de lei, durează 60 de zile și se derulează pe platforma sprijina.ro.

„Astăzi punem prima cărămidă la construcția companiei Brădet Românesc SA. Începem să strângem capitalul social. A sosit momentul să vedem cât de puternici suntem în fața celor care vor să îngroape tot ce este produs autentic românesc. După strângerea capitalului, pe durata a 60 de zile, înființăm societatea pe acțiuni și în funcție de banii subscriși decidem: fie construim o fabrică nouă, fie extindem fabrica actuală. Dacă reușim să construim o fabrică nouă, actuala fabrică va intra în circuitul agroturistic. Suntem amplasați într-o zonă de vis, o zonă de maximă relaxare la care toți acționarii vor avea acces gratuit după o regulă stabilită împreună”, scria, miercuri, Marius Badea pe pagina sa de Facebook.

Astfel, prin intermediul platformei sprijină.ro, cei interesați au trei posibilități de susținere și participare: subscriere pentru acțiuni ale noii companii, achiziționarea de bonuri valorice pentru cumpărături de produse „Lactate Brădet” (se poate achiziționa un număr nelimitat de bonuri valorice, capacitatea de producție actuală a fabricii fiind de 20.000 de litri de lapte pe zi) și contribuții personale.

Conform platformei sprijină.ro, până în prezent sunt 36 de contribuabili, sumele subscrise variind între 44 de lei și 1.050 de lei. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.