Proiect PNDR 2014-2020: Fermierii pot obține fonduri europene nerambursabile pe mai multe măsuri

dezvoltareFermierii pot obține fonduri europene nerambursabile pentru mai multe proiecte derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, dacă accesează mai multe măsuri, potrivit proiectului Cadrului Național de Implementare a PNDR, versiunea ianuarie 2015, se arată pe unirea.ro.

Astfel, un solicitant sau beneficiar poate obține finanțare nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat pentru mai multe proiecte de investiții depuse pentru măsuri/sub-măsuri diferite din cadrul PNDR 2014-2020, cu respectarea condițiilor de eligibilitate ale programului, respectării regulilor ajutoarelor de stat și a celor „de minimis”, după caz, și dacă nu creează artificial condiţiile necesare pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, fapt care contravine obiectivelor măsurii/submăsurii/ schemei de ajutor. În cazul în care solicitantul și/sau interpuși ai acestuia depun în același timp mai multe proiecte alăturate, în cadrul aceleiași sub-măsuri, care formează împreună un flux de producție și/sau procesare unitar, proiectele sunt neeligile. Solicitantul poate depune un alt proiect pentru o investiție alăturată care face parte din același flux tehnologic numai după finalizarea proiectului depus anterior.
Solicitantul/beneficiarul care accesează fonduri europene nerambursabile din FEADR și de la bugetul de stat pentru mai multe proiecte de investiții depuse pentru măsuri/sub-măsuri diferite din cadrul PNDR 2014-2020 trebuie să facă dovada existenței cofinanțării private, cumulat pentru toate proiectele. Potențialii beneficiari/beneficiarii PNDR 2014-2020 care prezintă dovada cofinanţării private prin extras de cont trebuie să solicite instituției bancare să blocheze, în contul special al proiectului, 50% din sumă, care va fi folosită numai în vederea efectuării plăților privind implementarea proiectului. Sumele respective sunt purtătoare de dobânzi la un nivel negociat cu banca și se deblochează numai pe baza solicitărilor beneficiarilor avizate în prealabil de către AFIR. În situația proiectelor de infrastructură, ale aceluiași beneficiar care vizează investiții în infra­structura de apă/apă uzată și rutieră, situate parțial sau total pe același amplasament, proiectul aferent realizării infrastructurii rutiere va fi depus după realizarea infra­structurii de apă/apă uzată. Beneficiarii trebuie să prezinte cererea pentru prima tranșă de plată și documentele justificative în termen de cel mult 4 luni de la data semnării contractului de finanțare în cazul proiectelor pentru achizițiile simple și în termen de cel mult 8 luni în cazul proiectelor pentru achiziții complexe care prevăd construcții-montaj. Pentru beneficiarii sprijinului acordat în vederea plantării de specii perene, agricole și forestiere, termenul pentru depunerea cererii de plată este de maximum 24 luni de la data semnării contractului de finanțare și pentru motive temeinice și justificate în mod corespunzător, acest termen se poate prelungi cu încă cel mult 6 luni, cu plata penalităților prevăzute în contractul de finanțare.
Beneficiarii care nu respectă termenele de depunere a cererilor de plată nu mai pot obține finanțarea publică, contractul fiind reziliat. De asemenea, plata avansului către beneficiar nu este considerată tranșă de plată. Condițiile, modalitatea de solicitare și acordare a avansului se detaliază în Ghidul solicitantului, care va fi elaborat după aprobarea de către Comisia Europeană a PNDR 2014-2020. (Integral pe unirea.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.