Programul ‘Casa verde’ pentru persoanele juridice a demarat luni. Află mai multe!

casa_verde1Unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice și unitățile de cult vor putea
depune dosarele de finanțare la registratura sediului Administrației Fondului pentru Mediu în perioada 17 octombrie -14 noiembrie 2016.
Prin Programul Casa Verde, persoanele juridice pot beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.
O instituție solicitantă poate depune, în cadrul unei sesiuni de finanţare, o singură cerere de finanţare.
Unităţile administrativ-teritoriale/Instituţiile publice/Unităţile de cult pot solicita finanţare pentru mai multe imobile/obiective în cadrul aceleiaşi cereri de finanţare, însă cuantumul acesteia nu poate depăși:


● 2.000.000 lei pentru instituțiile publice;
● 500.000 lei pentru unitățile de cult;
● 4.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000;
● 3.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000;
● 2.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000;
● 1.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000;
● 500.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000.

 

You might also like More from author

Comments are closed.