Prognoză ANM: Vreme caldă, dar și precipitații însemnate cantitativ, în următoarele două săptămâni

SONY DSCMeteorologii estimează, în următoarele două săptămâni (2-15 martie), o vreme caldă, cu temperaturi maxime ce vor ajunge la 15-16 grade Celsius, însă sporadic, pe o durată de maximum 48 de ore, sunt așteptate și precipitații mixte, în special ploi, la nivelul întregii țări.

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii martie, cu temperaturi maxime de 10-14 grade și minime între—1 și 4 grade, mediat pe regiune. Începând din data de 5 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 5-8 grade ziua și—3 și zero grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa din nou, cu mici variații, peste mediile climatologic specifice perioadei din an. Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, acestea urmând a fi mai însemnate cantitativ în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar și în zilele de 5 și 6 martie când se vor semnala precipitații mixte. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spații mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

În zona Crișanei, intervalul de referință va debuta cu o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit la începutul lunii martie, concretizată prin maxime de 8-13 grade și minime de—1 până la 4 grade, medii regionale. Începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 5-7 grade ziua și între—4 și—2 grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa peste mediile climatologic specifice perioadei din an. Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, acestea urmând a fi mai frecvente și mai însemnate cantitativ în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar și în zilele de 5 și 6 martie când se vor semnala lapoviță și ninsoare. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spații mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

În Transilvania, primele zile ale intervalului de referință vor fi caracterizate de o vreme ușor mai caldă decât în mod normal la începutul lunii martie, cu medii regionale ale maximelor de 7-11 grade și ale minimelor de—3 și două grade Celsius. Începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 3-6 grade, ziua, și între—6 și minus două grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână, este estimată o încălzire a vremii, astfel că temperaturile se vor situa din nou, în marea lor majoritate, peste mediile climatologic specifice perioadei din an. În prima săptămână probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, îndeosebi în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar și în zilele de 5 și 6 martie când se vor semnala mai ales lapovițe și ninsori. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spații mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

În Maramureș, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel normal la început de martie, cu maxime, în medie regională, de 6-8 grade și minime de—2…4 grade. Apoi vremea se va răci, astfel că temperaturile se vor situa sub mediile multianuale caracteristice, ziua între 4 și 6 grade, iar noaptea între—4 și—1 grad. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor crește din nou și, în special cele diurne, vor depăși normalul datei calendaristice. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în prima săptămână, acestea urmând a fi mai însemnate cantitativ în noaptea de 2/3 martie când vor predomina ploile, dar și în intervalul 5-6 martie când vor fi mai ales ninsori. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate ploi mai puține și în general slabe, cel mai probabil în jurul datei de 10 martie.

Pentru regiunea Moldovei, în primele zile, vremea va fi în general mai caldă decât ar fi normal, cu temperaturi diurne de 8-12 grade și minime de—2…3 grade, în medie. Începând din data de 5 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 3-6 grade ziua și—3…-1 grad noaptea se vor situa sub cele specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa din nou, cu mici variații, peste mediile climatologice ale primei jumătăți a lunii martie. Probabilitatea pentru precipitații pe spații mai extinse și în general moderate cantitativ va fi mai mare în perioada 5-7 martie, când vor fi mai ales lapovițe sau ninsori. În restul timpului vor predomina ploile, slabe și pe spații relativ restrânse.

În Dobrogea, intervalul de referință va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obișnuit la începutul lunii martie, concretizată prin maxime de 9-11 grade și minime între două și 5 grade Celsius, medii regionale. În perioada 5-8 martie valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile diurne de de 5-7 grade se vor situa în jurul celor specifice datei din calendar, în timp ce minimele nocturne vor continua să fie peste normal. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa peste mediile climatologice caracteristice perioadei din an. Probabilitatea pentru ploi pe spații extinse va fi mai mare în perioada 5-7 martie, în restul intervalului doar izolat urmând a fi ploi slabe sau burniță.

În Muntenia, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme deosebit de caldă pentru data din calendar, abaterile pozitive ale valorilor maxime fiind chiar semnificative. Astfel, vor fi medii ale temperaturilor diurne de 12-15 grade și ale celor nocturne de—1…4 grade. Începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 4-6 grade, ziua, și între—4 și zero grade, noaptea se vor situa sub cele specifice perioadei. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ce se vor situa din nou, cu mici variații, peste mediile climatologice ale primei jumătăți a lunii martie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 5-7 martie când vor fi ploi, dar și lapoviță sau ninsoare și vor fi posibile cantități de apă mai însemnate. În restul intervalului ploi slabe se vor semnala pe spații restrânse.

În Oltenia, primele zile ale perioadei vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod normal la începutul lunii martie, concretizată prin medii ale maximelor de 10-14 grade și ale minimelor de—1…5 grade. Începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scădere, până la medii cuprinse între 3 și 5 grade, pe timpul zilei, respectiv între—4 și zero grade Celsius, noaptea. Pentru cea de-a doua săptămână, este estimată o încălzire a vremii, astfel că temperaturile se vor situa din nou, cu mici variații, peste mediile climatologic specifice perioadei din an. Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, acestea urmând a fi mai frecvente în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar și în zilele de 5 și 6 martie când se vor semnala precipitații mixte. Pe durate celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spații mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

La munte, la începutul intervalului, dar și în cea de-a doua săptămână de prognoză, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic normal, cu medii ale maximelor între—1 și două grade și ale minimelor de—6 până la—3 grade. Mai rece va fi în perioada 5-9 martie, când temperaturile se vor menține negative ziua, iar pe timpul nopții pot coborî spre pragul de ger. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în prima săptămână, în special în noaptea de 2/3 martie și în perioada 5-7 martie, când vor predomina ninsorile. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.