Producţia de cereale din UE va fi mai mare decât media ultimelor 5 ani

Harvested Fields with Straw Bales

Producţia totală de cereale din Uniunea Europeană (EU-27) va fi mult mai mare în acest an decât în anul 2012, depăşind chiar media ultimelor cinci ani (care include anul 2011, cu o producţie record), în ciuda unor fenomene meteorologice extreme care au fost observate în primăvara acestui an, arata raportul serviciului ştiinţific al CE, Joint Research Centre (JRC), potrivit agrobroker.ro.

Perioada martie – mai 2013 a fost caracterizată de temperaturi sub media multianuala în vestul şi centrul Europei, ceea ce a dus la prelungirea perioadei de hibernare de iarnă a plantelor. Lună martie 2013 a fost cea mai rece din istorie. Ca urmare, sezonul agricol de primăvara a fost întârziată în majoritatea teritoriilor europene, exceptând zonele mediteraneene şi bazinul Mării Negre, unde în schimb temperaturile s-au situat peste media perioadei.

În majoritatea regiunilor europene primăvara a adus ploi abundente – aceasta primăvara a fost cea mai umedă din istoria Italiei, a sudului Franţei şi a Spaniei. Condiţii favorabile s-au observat în special în Spania, ceea ce a determinat creşterea randamentului mediu estimat al culturilor.

Precipitaţiile excepţional de multe între sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie au cauzat saturarea solului cu apă şi inundaţii în mai multe ţări europene, că Germania, Cehia, Austria, Ungaria, şi într-o măsură mai redusă Polonia. În acelaşi timp precipitaţiile au fost prea reduse în Marea Britanie, Franţa, Benelux, Peninsula Scandinavă, regiunea balcanică, regiunile din jurul Marii Negre şi regiunile mediterane din est.

Randamentul mediu al principalelor culturi agricole din Uniunea Europeană – grâu, orz, porumb şi alte cereale – va fi de 5.2 tone pe hectar în acest an, cu peste 5% peste media anului trecut şi depăşind media pe ultimii cinci ani, arata raportul Comisiei Europene. Suprafaţa totală dedicată culturilor mari în Europa a crescut cu 1.3% faţă de anul trecut.

Cereale:Randamentul mediu al culturilor estimat de CE, în comparaţie cu cel din anul trecut, va fi:

– grâu moale / de panificaţie – 5,5 t/ha (+2,1%)
– grâu dur – 3,3 t/ha (+6,4%)
– orz – 4,7 t/ha (+6,3%)
– porumb boabe – 7,1 t/ha (+16,3%)

Oleaginoase şi tuberoase

– răpită – 3 t/ha (-4,1%)
– floarea-soarelui – 1,9 t/ha (+14,0%)
– cartofi – 30,1 t/ha (+1%)
– sfecla de zahăr – 65,65 t/ha (+0,2%)

Randamentul mediu estimat al culturilor de grâu moale este mai mare faţă de anul trecut. Productivitatea culturilor din Franţa va fi mai mică fată de anul trecut, scăderea fiind compensata de creşterea randamentului culturilor din Spania, România, Ungaria şi Bulgaria.

Randamentul mediu al culturilor de orz din Spania se estimează a depăşi cu 40% cel din anul trecut. Spania produce un sfert din totalul orzului de primăvară din UE.

Randamentul mediu al culturilor de porumb boabe se estimează a creşte faţă de anul trecut, dar culturile de acest fel se afla încă într-o fază timpurie a dezvoltării.

You might also like More from author

Comments are closed.