Producătorii români de legume-fructe cer notificarea pagubelor către CE, în urma embargoului impus de Rusia

transportlegumeProducătorii români de legume şi fructe cer Ministerului Agriculturii să notifice Comisia Europeană cu privire la pierderile pe care aceştia le înregistrează în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor membre Comunităţii Europene, a declarat, luni, Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România, într-o conferinţă de presă.

Acesta a afirmat că producătorii de legume şi fructe se află în imposibilitatea de a mai valorifica producţia anului 2014 din cauza invaziei de legume-fructe destinate iniţial pieţei ruseşti şi care, în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor membre Comunităţii Europene, au luat calea pieţei româneşti blocând astfel comerţul intern şi intracomunitar pentru operatorii români. 

Potrivit sursei citate, zeci de tiruri sunt întoarse din Federaţia Rusă spre ţările UE, iar o parte vor lua calea pieţei de desfacere din România.

Aurel Tănase a mai spus că Ministerul Agriculturii ar trebui să demareze urgent procesul de evaluare a pagubelor pe care le vor înregistra producătorii de legume şi fructe, astfel încât până vineri să fie finalizat acest proces.

‘Noi nu cerem de la minister (MADR n.r.) pentru că suntem convinşi că nu au, există şi alte probleme în România, nu numai ale noastre. Noi cerem ca măsurile compensatorii care se vor aplica pentru ţările Comunităţii Europene, pentru Olanda, pentru Franţa, Grecia şi pentru Italia să fie aplicate şi în România. Noi nu suntem paria’, a spus Barbu Valentin, preşedinte al Asociaţiei de Pomicultură din România. 

Acesta a menţionat că o altă problemă o reprezintă situaţia fermelor care au accesat fonduri UE şi au în derulare proiecte, iar pentru acestea există o serie de cerinţe privind performanţa economică. 

Producătorii de legume – fructe au declarat că în prezent nu se pot face estimări exacte cu privire la pierderile pe care le vor înregistra, deşi Aurel Tănase a avansat sume de sute de milioane de euro  pentru a putea acoperi costurile de producţie. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.