Producătorii de ouă din Franţa protestează împotriva preţurilor mici

ouafff

Un nou protest de fermieri în Franţa – acum e vorba de producătorii locali de ouă, care sunt nemulţumiţi de preţul redus al ouălor la poarta fermei. Protestatarii au spart nu mai puţin de 100.000 de ouă în Cotes d’Armor, din regiunea nord-vestica Bretania, şi vor continua să spargă aceeaşi cantitate de ouă în fiecare zi pentru restul săptămânii.

Purtătorul de cuvânt anonim al fermierilor susţine că aceste acţiuni vor continua până duminică, după care vor trece la măsuri mai drastice. Conform individului, cele 100.000 de ouă distruse reprezintă doar 5% din producţia zilnică a grupului de producători pe care îi reprezintă.Crescătorii de păsări ouătoare din ţară şi-au exprimat de mai multe ori nemulţumirea faţă de preţul extrem de mic al ouălor în ţară, susţinând că acest nivel de preţuri nu acoperă costurile de producţie şi cele cu investiţiile noi solicitate de Uniunea Europeană. Principala cauză a scăderii preţurilor este supraproducţia, o problemă întâlnită în mai multe ţări europene.
Conform agenţiei de ştiri AFP, nişte indivizi mascaţi au şpar 100.000 de ouă în parcarea unui supermarket Lidl din zonă.

Conform datelor AFP, producătorii de ouă sunt plătiţi cu 75 eurocenţi pentru un kilogram de ouă, pe când costul de producţie a acestuia este 95 eurocenţi. (Sursa: agrobroker.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.