PROBLEME GRAVE PENTRU APICULTORII DIN HARGHITA. AFLĂ ÎN CE ÎȘI PUN SPERANȚELE!

Apicultorii harghiteni susţin că au un început dificil de sezon, din cauza vremii nefavorabile, cu temperaturi scăzute şi căderi de zăpadă, producţia de miere fiind foarte scăzută, până în acest moment.

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

Reprezentantul Asociaţiei Apicultorilor din zona Odorhei, Adam Jozsef, a declarat pentru AGERPRES că la începutul primăverii vremea a fost prielnică pentru dezvoltarea corespunzătoare a albinelor, dar ulterior, din cauza temperaturilor foarte scăzute şi a ninsorilor, situaţia a devenit „foarte, foarte grea”.

Potrivit sursei citate, producţia de miere de salcâm este foarte redusă, ajungând doar pentru hrănirea albinelor, iar apicultorii care nu au plecat în pastorală şi au rămas în judeţ au fost nevoiţi să îşi hrănească albinele cu sirop, întrucât abia de puţin timp au apărut florile pe pajişti.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI

Adam Jozsef şi-a exprima speranţa că „măcar culesul la fâneaţă, tei şi floarea soarelui va fi mai bun” şi va compensa problemele de la începutul sezonului.

În legătură cu preţul mierii, apicultorul harghitean crede că situaţia nu se va schimba foarte mult, întrucât în România se importă foarte multă miere.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

Acesta consideră că şi apicultorii ar trebui să fie despăgubiţi, atunci când au pagube produse de vreme, aşa cum se întâmplă şi în cazul agricultorilor, care primesc ajutor, dacă au avut culturi afectate de calamităţi naturale.

Şi anul trecut a fost unul dificil pentru apicultorii harghiteni, care s-au plâns de producţia foarte redusă de miere, tot din cauza vremii nefavorabile.

You might also like More from author

Comments are closed.