Prime de muraturi pentru angajatii Complexului Energetic Oltenia

Cei aproximativ 9.000 de angajati ai Complexului Energetic Oltenia, proveniti din fosta Societate Nationala a Lignitului Oltenia, vor primi in septembrie cate o prima de muraturi, in valoare de 725 de lei, acordata de administratie intr-un proces de uniformizare a drepturilor salariale din unitate.

Liderul sindical Viorel Temelescu a declarat, pentru MEDIAFAX, ca banii erau acordati pana acum angajatilor din fostele complexe energetice Turceni si Rovinari, inglobate de la 1 iunie in CE Oltenia, alaturi de Complexul Energetic Craiova si minele ce au fost in administrarea SNLO.

„Este un stimulent financiar de 725 de lei ce va fi platit in cursul luni septembrie la toti angajatii din Complexul Energetic Oltenia si este o consecinta a negocierilor pe care le-am avut cu administratia”, afirma Temelescu.

Liderul sindical mentioneaza ca, in 2013, ar urma si o uniformizare a salariilor, negocierile pe aceasta tema fiind programate pentru sfarsitul anului.

„Era firesc sa se acorde acest stimulent financiar pentru toti angajatii din CEO, asa cum, de anul viitor speram noi sa reusim sa obtinem si o uniformizare a salariilor pentru ca, in prezent, sunt diferente destul de mari intre aceleasi categorii de salariati, care provin insa de la subunitati diferite din cadrul companiei. In noiembrie vom incepe negocierile la noul contract colectiv de munca si atunci speram sa lamurim si aceste aspecte”, mai spune Temelescu.

Negocierile purtate de sindicate cu administratia Complexului Energetic Oltenia au dus si la o crestere a salariilor angajatilor din CEO cu 3% incepand cu luna septembrie.

Angajatii din CE Oltenia beneficiaza si de alte prime, sume apropiate valoric de cele ce vor fi platite pentru muraturi fiind oferite de Pasti, de Craciun, dar si de Ziua Minerului. In plus, de 1 Iunie, copii minerilor primesc anumite cadouri, iar de 8 Martie angajatele din unitate beneficiaza de o prima de 150 de lei.

You might also like More from author

Comments are closed.