PRIMARII DIN APUSENI CER PREMIERULUI BANI REPARAREA DRUMURILOR

Un număr de 23 de primari din Munţii Apuseni solicită, printr-un memoriu, premierului Mihai Tudose să aloce bani pentru repararea celor trei drumuri naţionale care asigură accesul în zonă şi care se află într-o puternică stare de degradare. Potrivit acestora, turismul rural este o importantă sursă de venit în zonă, dar turiştii au început să evite zona.

Primarul oraşului Cîmpeni, Ioan Călin Andreş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că împreună cu alţi 22 de edili din Munţii Apuseni a întocmit un memoriu pe care îl va înainta premierului Mihai Tudose şi prin care îi solicită alocarea de fonduri pentru repararea celor trei drumuri naţionale care asigură accesul în zonă.

Andreş a spus că, din cauza infrastructurii aflate într-un avansat stadiu de degradare, turiştii au început să evite Munţii Apuseni, iar turismul rural este o importantă sursă de venit în zonă.

”Am făcut un memoriu pe care îl vom transmite domnului premier Mihai Tudose, semnat de 23 de primari, în care să arătăm starea celor trei drumuri care fac legătura între capitala de judeţ, Alba Iulia şi Arieşeni, respectiv între Turda şi Arieşeni. Aici am vorbit foarte mult despre ceea ce înseamnă viaţa în munţii Apuseni, minerit, prelucrarea lemnului, dar vedem că minerit nu mai avem, iar prelucrarea lemnului se face de această dată, zic eu, după lege. Pentru a dezvolta turismul avem nevoie de drumuri”, a spus primarul din Cîmpeni.

Edilul a adăugat că în memoriul se cere repararea drumurilor care fac legătura între Alba Iulia şi Brad – DN 74, Cîmpeni şi Abrud – DN 74 A şi Turda şi Ştei – DN 75.

De asemenea, primarii din Apuseni cer şi implementarea unor investiţii care extindă reţeau de alimentare cu gaze în localităţile din Apuseni, existând în prezent chiar şi oraşe care nu au gaze naturale, cum este spre exemplu Abrudul din judeţul Alba.

You might also like More from author

Comments are closed.