POIM 2014-2020: Fonduri de 350 milioane de euro pentru conservarea biodiversității

padure_bunAlocarea financiară destinată conservării biodiversității prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 /POIM/ va fi de 350 milioane euro, cu aproximativ 130 de milioane de euro mai mult decât în exercițiul financiar 2007-2013, potrivit organizației de mediu World Wide Fund of Nature /WWF/, care precizează că noul program aprobat de Comisia Europeană /CE/ conține recomandările WWF în ceea ce privește integrarea biodiversității ca obiectiv primordial.

‘Programul are acum o axă prioritară dedicată finanțării proiectelor pentru natură, dar ia în considerare protejarea biodiversității și în cazul altor investiții, cum sunt infrastructura de transport sau managementul riscurilor la inundații. Drumul până la acest rezultat a fost lung și a început în 2012, când WWF a fost acceptat ca membru cu drept de vot în Comitetul Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP), un forum constituit la nivel național în cadrul căruia s-au stabilit prioritățile de dezvoltare ale României pentru perioada 2014-2020. Au urmat numeroase dezbateri, consultări, focus-grupuri, comunicări scrise și întruniri ale grupurilor de lucru pe sectoare de interes unde au fost dezbătute prioritățile de finanțare’, menționează WWF-România.

Conform sursei citate, în acest context, s-au obținut mai mulți bani pentru biodiversitate în cadrul Axei Prioritare 4 ‘Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminarea siturilor poluate istoric”. Astfel, de la o alocare inițială de 50 milioane de euro s-a ajuns, în programul aprobat, la 350 milioane euro, cu aproximativ 130 milioane mai mult decât în perioada 2007-2013.

De asemenea, s-a aprobat prioritizarea implementării planurilor de management, a seturilor de măsuri de conservare și planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate, precum și a creării și menținerii coridoarelor ecologice și coridoarelor de migrație a speciilor și a reconstrucției ecologice a ecosistemelor de pe suprafața ariilor naturale protejate, inclusiv a siturilor Natura 2000.

În plus, ONG-urile și custozii ariilor naturale protejate sunt eligibili și pot aplica pentru fonduri europene alocate pentru biodiversitate și, mai mult, tot ONG-urile cu expertiză în reconstrucția ecologică sunt eligibile în parteneriate cu autoritățile pentru proiecte ce vizează adaptarea la schimbările climatice și managementul riscurilor extreme (inundații).

Pe de altă parte, microhidrocentralele nu sunt eligibile pentru finanțare prin POIM și nu sunt considerate ca prioritate de investiție nici în Acordul de Parteneriat, în timp ce dezvoltarea coridoarelor de transport (autostrăzi etc.) se va face prin promovarea infrastructurii verzi, în deplin acord cu ecosistemele naturale (de exemplu, utilizarea noilor tehnologii pentru pasaje și poduri), reducând astfel efectele negative asupra biodiversității.

„Încă din anul 2006, WWF-România le-a amintit constant autorităților române de faptul că grija pentru natură ar trebui să fie prioritară, fiind baza oricărei dezvoltări. Dialogul constant cu ministerele relevante și alte instituții din subordine au mers pe ideea că măsurile de protecție și conservare a naturii nu sunt un impediment pentru dezvoltare, ci o obligație națională și europeană și, mai mult decât atât, un avantaj în dezvoltare. România, considerată ca fiind una din cele mai bogate țări europene din punctul de vedere al resurselor naturale, nu trebuie să repete greșelile altor țări, care în ultimii ani și-au distrus natura, iar acum investesc sume serioase pentru a reconstrui ceea ce au pierdut’, notează Raluca Dan, manager politici publice al WWF.

POIM 2014—2020 este programul operațional care beneficiază de cea mai mare alocare financiară, aproximativ 12 miliarde de euro, și este finanțat atât din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, cât și din Fondul de coeziune. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.