Plata subvenției la bovine s-ar putea face săptămâna aceasta, promite ministrul

vaciFermierii deţinători de bovine ar fi trebuit să primească banii la începutul acestei săptămâni, dar plata s-a tot amânat. Daniel Constantin a anunţat astăzi că plata se amână, din nou, fără să spună până când.

„Plata subvenţiei pe cap de animal nu ţine neapărat de Ministerul Agriculturii. Există fondurile necesare şi în buget şi disponibile de la ministerul de finanţe. APIA este pregătită să facă plăţile. A fost o problemă cu cei care deţineau baza de date şi cu cei care interogau baza de date care se află la Autoritatea Sanitar Veterinară. Au fost rezolvate problemele pentru sectorul de ovine şi deja s-au făcut plăţile.

Pentru bovine, în schimb, s-au întârziat puţin şi cei de la firma respectivă lucrează şi sper să avem în câteva zile datele şi să plătim. Fondurile sunt disponibile iar pentru bovine sunt chiar mai mari decât anul trecut. Toate instituţiile de forţă ale statului s-au implicat şi suntem astăzi în procesul de preluare a bazei de date şi sper ca în scurt timp ea să fie nu doar funcţională ci să fie din ce în ce mai performantă”, a declarat ministrul. (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.