Pierderi financiare pentru ciobanii din Gorj

oiCiobanii din zona submontană a judeţului Gorj susţin că în acest sezon vor înregistra pierderi în urma vânzărilor de carne de miel, potrivit recolta.eu. În opinia acestora, principalele cauze care vor conduce la ieftinirea cărnii de miel sunt legate de Paștele ortodox, care este anul acesta mult mai târziu decât în anii trecuţi şi sunt mult mai mulţi miei.

 

Pe de altă parte, România nu poate încă exporta miei în ţările arabe. „Anul acesta ieșim pe pierdere, nu cred că va exista vreun fermier, crescător de ovine și caprine, care să iasă pe câștig. În primul rând, nu mai putem exporta miei din cauza embargoului impus de Turcia, nu mai avem voie să tranzităm Turcia cu mieii din România. Dacă oficialii din guvern, din Ministerul Agriculturii nu rezolvă situația, va fi vai de noi. Prețul la carnea de miel deja a scăzut și la stâne, și pe piață. Nu avem încheiat nici un contract de export. În alți ani dădeam mieii până acum. Acum este și prețul mic, iar fermierii se plâng de faptul că au investit mult în iei, iarna a fost lungă, primăvara cu multe ploi, mieii nu s-au dezvoltat așa cum trebuie. Trebuia să ajungă la 25 de kilograme până la această dată și ei au 12 sau 15 kilograme!“, a precizat pentru Gazeta de Sud, Ion Cherciu, vicepreşedinte al Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine din judeţul Gorj.
Acesta a mai declarat că este mare păcat de crescători, de fermieri, care au băgat o grămadă de bani în creșterea mieilor. „Porumbul a fost foarte scump, furajele în general. A scăzut prețul și la stâne, și la piață. Dacă la piață va fi de 18-20 de lei, vă dați seama că la stână va fi de 10-12 sau 15 lei în viu. Nu este bine. Sunt foarte mulți miei. Fiind mulți, cetățenii au de unde alege, scade prețul. Ciobanii vor să scape de ei, pentru că în anii trecuți cam 70% din efective se duceau la export. Tot sperăm să rezolve ministrul ceva cu turcii, dar abia după Paște vom ști dacă vom putea exporta ceva”, a mai spus Ion Cherciu.(Sursa: recolta.eu)

 

You might also like More from author

Comments are closed.