Piaţa cărnii de porc va creşte, dar cu preţuri mici şi termen mai lung decât estimările

carnepaste30Industria cărnii de porc va avea parte de 0 evoluţie pozitivă în a doua jumătate a anului 2013 şi la începutul anului 2014, dar cu preţuri mai mici decât estimările şi pe un termen mai lung decât era aşteptat, arată raportul trimestrial despre industria cărnii publicat de Rabobank.

Banca se aşteaptă la creşterea limitată a proviziilor, creşterea cererii din partea Chinei în sezonul festivalelor şi menţinerea la nivel ridicat al preţurilor cărnii de pasăre şi vită. Totuşi, creşterea preţurilor va fi limitată de stocurile ridicate după vânzările dezamăgitoare din primul semestru şi efectul negativ al crizei economice asupra consumului de carne.

Deşi preţurile vor creşte doar uşor, scăderea costurilor cu furajele vor asigura creşterea profitabilităţii sectorului cărnii la nivel global. Totuşi, datorită creşterii lente a preţului cărnii şi scăderii lente a preţului cerealelor, aceasta nu va compensa deplin scăderile din prima jumătate al anului 2013, consideră analistul Albert Vernooij, autorul raportului.

Rezultatele aşteptate depind în principal de creşterea cererii, producţia putând să crească uşor în a doua jumătate al anului. Rabobank se aşteaptă la o creştere treptată a consumului global de carne de porc în al doilea trimestru din 2013, datorită în parte şi începutului sezonului festivalelor în China. Această creştere va susţine creşterea preţurilor, care va fi limitată la rândul ei, de stocurile considerabile disponibile în majoritatea ţărilor lumii. (Sursa: agrobroker.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.