Petre Daea (MADR): Prima măsură stabilită – acordarea la timp a subvențiilor

euro-870757_1280Acordarea la timp a subvențiilor pentru agricultori, extinderea sistemului de irigații și reabilitarea a două milioane de hectare din infrastructura principală de irigații, dezvoltarea sistemului antigrindină și stimularea producției vegetale se află printre prioritățile anunțate de ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Petre Daea

„Programul de guvernare pe agricultură este un program cu obiective, cu termene de execuție, de punere în funcțiune, dar și cu surse de finanțare. (…). Prima măsura stabilită este să acordăm la timp subvențiile pentru agricultori și vă spun acest lucru ca om care are simțul realității.(…) Agricultura Țării Românești nu are nevoie de formalism, ea trebuie să se desfășoare într-un ritm pe care îl cunoașteți, iar natura ne jugulează orice întârziere și ne taxează pe măsură ce aceste întârzieri le menținem. Acordarea la timp a subvențiilor este extrem de necesară și de aceea luăm toate măsurile, tehnic și organizatoric ca acest lucru să se întâmple la timp”, a declarat Petre Daea, ministrul propus al Agriculturii, în cadrul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament.

De asemenea, Daea a precizat că, prin programul de guvernare, România și-a propus să reabiliteze aproximativ două milioane de hectare, acesta fiind un program bine stabilit cu etape de derulare.

„Schimbările climatice, planeta, locul unde se face hrana pentru oameni, astăzi și mâine și poimâine, au condiții diferite care trebuie ținute sub control în măsura cunoașterii și a posibilităților tehnice de a interveni. România din nefericire de-a lungul vremii prin sistemul de irigații nu a putut să aducă apa necesara la nivelul plantelor în așa fel încât perioadele critice plantele să nu sufere, iar producția să fie pe măsura interesului și a efortului fiecărui fermier. De aceea ne-am propus prin programul de guvernare să reabilităm 2 milioane de hectare din sistemul de irigații. Este un program bine stabilit cu etape de derulare”, a spus Daea.

Potrivit programului, refacerea sistemului de irigații se va face în trei etape, în prima etapă (2017-2020) urmând să se reabiliteze un număr de 86 de amenajări, deservind 1,3 milioane hectare, în a doua etapă 2018-2020 un număr de 37 de amenajări (490.000 ha), iar într-a treia 2019-2020, un număr de 9 amenajări cu 190.000 hectare.

De asemenea, obiectivele ministrului propus mai vizează dezvoltarea sistemului antigrindină și de creștere a precipitațiilor, stimularea producției vegetale, zootehnice și a acvaculturii prin înființarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanții de la stat, inițierea unui program de susținere pentru produse deficitare precum tomate și carnea de porc, creșterea absorbției fondurilor europene, sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură și industrie alimentară, etc.

Ministrul desemnat al Agriculturii a fost audiat în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților și de Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senatul României. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.