Peste 750.000 de cereri de sprijin pe suprafață, primite de APIA

intabularess

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, în perioada 1 martie – 26 aprilie 2013, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2013, un număr de 753.168 cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ 4,3 milioane hectare.
Dintre cei 753.168 de fermieri care au depus cereri de plată, 753.167 fermieri au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online şi doar un singur fermier a depus cerere în mod clasic.
APIA a lansat în1 martie 2013 Campania de primire a cererilor de sprijin pentru schemele / măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 15 mai 2013, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2013 cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.
APIA invită fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin să depună cerere la centrul judeţean sau local la care sunt arondaţi, iar actualii fermieri beneficiari să depună cerere conform invitaţiei primite / programării afişate la centrele APIA.

You might also like More from author

Comments are closed.