Peste 4.200 de sancţiuni aplicate de poliţişti comercianţilor din domeniul panificaţiei

paineffhhh

În ultima săptămână, polițiștii au constatat aproape 170 de infracțiuni în domeniul producerii, prelucrării, achiziționării și comercializării produselor cerealiere și de panificație. De asemenea, au aplicat peste 4.200 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.800.000 de lei, au aplicat măsuri asiguratorii sau au confiscat 11 autovehicule și au suspendat/oprit activitatea la 4 unități de morărit și panificație.

Poliția Română a declanșat, la data de 1 septembrie a.c., o amplă acțiune de verificare a activităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziționării și comercializării produselor cerealiere și de panificație. Din dispoziția șefului Poliției Române, sunt efectuate verificări punctuale, de la producători până la cei care vând produsul finit către populație.

Sunt verificate atât actele care însoțesc transporturile, cu privire la concordanța datelor înscrise în ele, existența firmelor menționate în documente, precum și evidențierea în actele contabile ale societăților comerciale a tranzacțiilor efectuate, de la producător la beneficiarul final.

În acest sens, la nivel național, în perioada 21—27 septembrie, 6.795 de polițiști (dintre care 835 de investigare a fraudelor, 4.951 de ordine publică, 1.366 rutieri, 216 de la transporturi și 1.510 de la alte structuri de poliție) au efectuat 11.287 controale, dintre care 2.752 la societăți comerciale, 2.684 la persoane fizice, fiind verificate și 9.792 mijloace de transport.

Astfel, au fost constatate 168 de infracțiuni, dintre care 107 prevăzute de Legea nr. 241/2005 și 49 de Legea nr.8/1996.

Polițiștii suspectează 160 de persoane de comiterea acestora.

De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 4.233 de sancțiuni contravenționale, dintre care 889 la Legea 12/1990, 13 la O.U.G. 12/2006 modificată de O.U.G. 93/2009 și 3.507 la alte acte normative, valoarea totală a acestora fiind de 1.841.620 lei.

Totodată, au fost aplicate măsuri asiguratorii sau confiscate 11 autovehicule, au fost confiscate produse în valoare de 513.066 lei și a fost suspendată/oprită activitatea la 4 unități de morărit și panificație.

În cadrul acțiunilor sunt angrenați și reprezentanți ai organismelor de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și I.S.C.T.R..

Exemple:

Județul ALBA / În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Câmpeni, județul Alba, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Alba au constatat lipsa în gestiune a cantității de 14.955,82 kg faină albă, care a fost utilizată în procesul de fabricare a produselor de panificație, fără întocmirea documentelor legale de ieșire din gestiune, precum și de înregistrare a veniturilor obținute din vânzarea produselor finite. În continuare se efectuează cercetări față de administratorul societății, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, preţ. și ped. de artă.9, alin.1, lit. fbi din Legea nr.241/2005.

Județul BACĂU / La data de 26 septembrie a.c., polițiști din cadrul I.P.J. Contraserviciul de Investigarea Fraudelor, au identificat în trafic o autoutilitară, condusă de un conducător auto, de 42 de ani, angajat al unei societăți comerciale, care transporta 1.670 franzele de diferite mărimi, fără a deține documente justificative de proveniența și transport. În cauză, societatea comercială a fost sancționată contravențional în conformitate cu prevederile O.U.G. 12/2006 și O.U.G. 93.2009 și, totodată, s-a dispus confiscarea produselor și a mijlocului de transport.

Județul GORE / Polițiști din cadrul Poliției Oraș Turdeni au depistat un bărbat, de 41 ani, din orașul Filiași, județul Doli, administrator al unei societăți comerciale, în timp ce comercializa, dintr-o autoutilitară, pe raza comunei Plopșoru, cereale și făină albă către persoane fizice. În urma verificărilor au fost ridicate 8 caiete cu evidențe extracontabile, reprezentând vânzarea de produse mai sus menționate pentru perioada 2009-2013. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă preţ. și ped. de artă. 9 alin. 1, lit. fbi din Legea 241/2005.

Județul TIMIȘ / Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu Serviciul Poliției Rutiere și Serviciul Ordine Publică, din cadrul I.P.J. Timiș au identificat în trafic, pe raza orașului Asimbolia, o autoutilitară care, în baza unui contract de cărăușie, efectua un transport de grâu, pentru o societate comercială, fără documente legale de proveniență a mărfii. În conformitate cu prevederile O.G. 12/2006 modificată, arta.14, lit. neo, s-a dispus confiscarea cantității de 23.880 kg grâu, aplicându-se totodată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei.

You might also like More from author

Comments are closed.