Peste 2.000 de participanți la Târgul Național de Turism Rural de la Albac

DSC00372

Tocmai s-a încheiat cea de-a IX-a ediţie a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac, din 7 – 8 septembrie 2013. Aproximările organizatorilor confirmă prezenţa a cel puţin  2000 de vizitatori pentru cele două zile de manifestări, dedicate acestui mare eveniment al turismului judeţean şi naţional. De fapt, acesta e cel mai mare târg de turism rural din ţară, având ca unic obiectiv dezvoltarea turismului rural prin intervenţia actorilor principali din domeniul turismului (agenţii de turism, pensiuni, administraţii locale, formatori de opinie, presă de specialitate, turişti).

Desfăşurarea târgului a implicat trei locaţii importante – sala de sport din Albac, pavilionul expozițional din centrul orașului și căminul cultural.

La expoziţia din sala de sport din centrul comunei au participat 52 de expozanți cu bucate tradiţionale, costume, zestre locală, produse turistice și proiecte de dezvoltare turistică.

De asemenea, la concursul de gastronomie s-au înscris 7 concurenţi ce au pregătit „delicii la ceaun”, iar la  concursul de pescuit au participat 28 pescari.

Nu a lipsit de la eveniment nici expoziția meșterilor populari, care a găzduit 62 standuri, pe care au expus meşteri sosiţi din 8 judeţe (Alba, Arad, Bistriţa Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Timiş şi Vâlcea).

Evenimentul şi-a deschis porţile încă de  vineri, 6 septembrie,  când a avut loc  primirea tuturor expozanților, amenajarea standurilor acestora și, simultan, prima manșă a concursului de pescuit „Cupa Aventuri în Apuseni”, în râul Arieș.

Sâmbătă,  7 septembrie,  a început cu cea de-a doua manșă a concursului de pescuit, la ora 09.00. La ora 10.00, a avut loc deschiderea oficială a Târgului Național de Turism Rural de la Albac, ocazie cu care au fost dezvelite busturile eroilor neamului Horea, Cloșca și Crișan. La deschidere au participat oficialităţile judeţene reprezentanţi ai agenţiilor de turism din toată ţara, proprietari de pensiuni, precum şi a turiştişi localnici.

Programul de sâmbătă al târgului a continuat la ora 11.30 cu vernisajul expoziției Taberei Naționale de Pictură, ediția a III-a. Apoi, la ora 14.00, în Căminul Cultural, au avut loc seminarii pe teme din turism, la care au participat jurnaliști, oameni de afaceri, reprezentanți ai asociațiilor și agențiilor de turism, precum și simpli turiști.

Tot la ora 14.00, a început Concursul Gastronomic, iar, la aceeași oră, reprezentanţii agenţiilor de turism şi ai presei au participat la călătorii la principalele pensiuni din zonă, pe două rute interesante din punct de vedere turistic (Albac – Gârda de Sus – Arieşeni şi Albac – Sălciua). În cadrul acestor călătorii au fost vizitate 12 pensiuni. Apoi, la 15.00, s-a reluat concursul de pescuit (manșa a treia).

Programul ultimei zile,  duminică, 8 septembrie, a început cu a patra manşă a Concursului de Pescuit în apele Arieşului.

Câteva ore mai târziu s-a desfăşurat Festivitatea de Premiere a câştigătorilor concursurilor de gastronomie (13.00) şi pescuit (13.30). Şi, la 14.30, au început ultimele două manifestări ale târgului, și anume parada portului popular și spectacolul de muzică folclorică.

Câştigătorii Concursului de Gastronomie:

Secțiunea ”Balmoș la ceaun”

  • Grigore Chindriș (premiul I),
  • Pensiunea  Poiana Verde (premiul II)
  • Pensiunea Andra (premiul III).

Secțiunea ”Tocăniță la ceaun” 

  • Echipa Iulia și Sandu (premiul I),
  • Pensiunea Gaiu (premiul II)
  • Poiana Verde (premiul III).

Câştigătorii Concursului de Pescuit:

Secţiunea „Muscă”:

  • Pop Adrian din Cluj (premiul I),
  • Buzaș Florin din Mureș (premiul II)
  • Tomuș Cornel din Alba (premiul III).

Premiul pentru cea mai mare captură a fost câştigat de Mocan Mihai din Alba (un lipan de 31,2 cm). Valoarea totală a premiilor a fost de 2900 lei din care 1000 de lei în echipamente de pescuit de la sponsorul concursului

Organizatori:  Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Comunei Albac, cu sprijinul partenerului ANTREC.

You might also like More from author

Comments are closed.